Despre munca în mina Lupeni ne-au rămas din perioada interbelică câteva reportaje, am putea spune bijuterii ale genului, ale unor reporteri temerari. Şi atunci, ca şi în zilele noastre, aceştia nu au fost ziarişti locali, ci de la presa centrală. Cred că inapetenţa ziariştilor Văii Jiului faţă de munca minerului ar putea constitui oricând o temă de reflecţie, dacă nu chiar de dezbătut.
Pentru a compara viaţa minerului de atunci cu aceea din zilele noastre, am extras un fragment dintr-un reportaj-fluviu scris de I.T. Munteanu şi publicat în ianuarie 1929 în cotidianul „Ultima oră”:
„Aceia care fac apologia muncii, clamând coram populo: Munca este izvorul fericirii... mama virtuţilor... înnobilează sufletele etc., să poftească, aci la Lupeni, să muncească, în mine, numai un post, adică 8 ore, şi vor ieşi purgaţi de asemenea teorii. Toţi neuroastenicii, blazaţii, suprarealiştii, în fine întreaga faună a nevropaţilor, dacă ar fi aduşi aici şi supuşi terapeuticii unei munci de câteva ore în mine ar ieşi cu desăvârşire vindecaţi.
În Infernul lui Dante
O vizită în mine îţi dă fiorii călătoriei în Infernul lui Dante. După o asemenea vizită rămâi toată viaţa dispus să fi îngăduitor cu minerii, cu toate defectele lor.
Un tren în miniatură, cu vagoane ce par copiate după vechile stampe de pe timpul lui Stefensohn, ne târăşte în mină. Un tunel săpat în malul abrupt al muntelui permite accesul la gura minei. Luăm loc în ascensor. Pogorâm (coborâm - n. a.) repede. Ai senzaţia căderii în prăpastie. Întuneric adânc. Doar luminile slabe ale lămpilor lui Daves licăresc ca licuricii noaptea pe pajişte.
Mai tare ca lampa lui Aladin
Ah! Lampa lui Daves e cea mai mare născocire a omenirii de când s-a creat lumea până azi, până în vecii vecilor. Zeci de mii de oameni sunt salvaţi de la pieire. Acestui mic instrument, ac
