Radu Irimescu, de profesie dascăl de limba și literatura română, a fost așa cum spun toți cei care l-au cunoscut, făcut pentru a fi jurnalist sportiv. S-a născut pe 8 noiembrie 1945 și a decedat, în urmă cu şase ani, pe 16 iunie 2007 din cauza unei pancreatite. A crescut într-o familie de intelectuali, tatăl său fiind celebru pictor de biserici, Dumitru D. Irimescu, iar mama sa, distinsa doctoriță pediatră, Anișoara Irimescu. Personal, l-am cunoscut pe Radu Irimescu în 1992, când eram la Radio Terra o tânără aspirantă la această meserie. Pe atunci existau în mass-media nemțeană doar ziarul „Ceahlăul” și Radio Terra. Am avut privilegiul de a sta în preajma sa și de a învăța multe de la reputatul om de presă. Ţin minte că, după revoluție, m-am clasat pe locul al treilea, la un concurs organizat de cotidianul „Ceahlăul”, cu rezultate corecte din fotbalul eșalonului secund, (fotbaliștii de la Ceahlăul încă nu promovaseră în divizia A) și domnia sa m-a premiat. M-au fascinat franchețea sa, bunătatea, modul de a se comporta, cunoștiințele pe care le avea din domeniul sportului, cronicile sale care erau adevărate opere de artă. Nu l-am uitat și cred că nimeni din presa și sportul nemțean nu l-a uitat pe unicul, minunatul și prietenul nostru Radu Irimescu. Cel mai mult a iubit fotbalul Radu Irimescu a iubit cel mai mult fotbalul și a fost martor la partide memorabile din istoria clubului pietrean. Iată ce scria în avancronica primului meci al galben-negrilor în divizia A: “Nicicând n-am așteptat cu atâta înfrigurare un simplu meci de fotbal. Numai că meciul acesta înseamnă intrarea oficială în rândul celor mai bune echipe ale țării. În momentul în care fluierul de începere al arbitrului sibian Aron Huzu se va face auzit pe Borzoghean, nu credem că va fi vreo inimă de suporter care să nu tresalte de emoție. (…) Să fim deci trup și suflet alături de acești băieți minunați! Nic