Vestea recunoasterii oficiale a limbii romane ca limba de stat in Republica Moldova a fost primita cu legitima satisfactie, la stanga si la dreapta Prutului. Cultura in limba romana este miza principala a colaborarii dintre Romania si Republica Moldova, ea este garantia unei solidaritati de durata, deoarece vine din istorie si tine de straturile cele mai profunde ale numitorului comun al celor de la stanga si de la dreapta Prutului.
In aceasta privinta, nu este intamplator ca la Bucuresti si la Chisinau apar reviste lunare, cu acelasi titlu: “Limba romana”. La Bucuresti, ea este editata de Institutul de Lingvistica al Academiei Romane si are o vechime de peste jumatate de secol; la Chisinau, ea apare din anul 1991, la initiativa a trei oameni luminati, Ion Dumeniuk, Nicolae Matcas si Alexandru Bantos, care conving Ministerul Stiintei si Invatamantului de la Chisinau sa editeze revista “Limba romana”, in noile conditii, de independenta, ale Republicii Moldova, cand venise momentul ca limba romana sa-si reia si la Chisinau rolul ce-i revenea in haina ei fireasca, latina. Acum, cu recunoasterea limbii romane ca limba oficiala, de stat, a Republicii Moldova, era de asteptat ca si revista “Limba romana” sa capete un nou suflu.
Dar n-a fost sa fie. Pe coperta interioara a revistei de la Chisinau citim: Publicatie editata cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Romaniei – Departamentul Politici pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni. Apare fireasca intrebarea: Dar, in noile conditii, nu ar trebui ca si Guvernul de la Chisinau sa sprijine aceasta revista? Raspunsul trist il aflam din editorialul lui Nicolae Matcas “Destinul limbii, destinul revistei”, in numarul 9-12 (219-222), septembrie-decembrie 2013(paginle 7-10) al acestei reviste, din care aflam ca, parasita de cei care ar trebui s-o sprijine, revista risca sa moara; chiar proximul ei numar se
