Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambulanță folosită pentru cărat acte

Publicat in Ceahlaul, luni 16 decembrie 2013 ·

În urmă cu mai bine de doi ani, la Roznov, ajungea, prin intermediul sprijinului acordat de actualul președinte al Consiliului Județean Neamț, Culiță Tărâță, o ambulanță nou-nouță, în valoare de 35 de mii de euro. Mașina în cauză, o autospecială de tip A1, a fost destinată în mod expres Căminului pentru persoane vârstnice din localitate, care funcționează în incinta fostului spital orășenesc Roznov. De la primirea ei și până astăzi a trecut ceva timp, iar destinația inițială a autospecialei a suferit unele modificări, dictate de nevoile de moment și de lipsa altor mijloace. Adică, în loc să care bolnavi, transportă acte sau ce este nevoie la Centru: „În 2011, la Roznov a fost adusă o autospecializată în valoare de 35 de mii de euro, dotată cu absolut tot ce e nevoie pentru intervențiile medicale de prim ajutor. Scopul ei e cu totul altul, însă e bine, totuși, că există. Mai transportă, din când în când, câte un bătrân de aici de la Centru (Centrul pentru persoane vârstnice, care funcționează în incinta fostului spital Roznov – n.r.), dar în rest este folosită la cărat acte sau în alte scopuri ce se impun la nivelul Centrului. Nu asta ar trebui să fie destinația ei”, a punctat dr. Cristian Petrovici, fost director medical al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, cel care s-a zbătut foarte mult pentru ca această mașină să ajungă la Roznov. Valeria Tuduran, responsabil al Căminului pentru persoane vârstnice Roznov, recunoaște că principalul motiv care a condus la această situație este lipsa banilor: „Această mașină este singura care ne-a mai rămas. Am avut mai multe, erau mașini mai vechi, însă nu ne-am mai permis să le reparăm, pentru că nu au mai fost bani. Este o autospecială de tip A1, care permite transportul medical neasistat, al unui singur pacient, fiind dotată cu materialele și echipamentele necesare acordării primului ajutor, în cazul urgențelor ușoare.

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moment istoric pentru Uniunea Europeană. Încep negocierile oficiale de aderare pentru Republica Moldova si Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană începe oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită Ucrainei şi Republicii Moldova membre cu drepturi depline ale UE.Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamental

Emoții pentru elevi. Astăzi, 25 iunie 2024, începe proba scrisă la Evaluarea Națională

Ziua Constanta acum 45 minute
Marți, 25 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul examenului de Evaluare Națională. 6103 absolvenți ai clasei a VIII-a sunt așteptați să susțină testarea cunoștințelor la limba și literatura română în cele 116 centre de examen din județul Consta

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a fost eliberat. Australianul putea face până la 175 de ani de închisoare

Wall-Street.ro acum 11 minute
"Julian Assange este liber" şi a părăsit luni Marea Britanie şi închisoarea de înaltă securitate de lângă Londra unde a fost încarcerat timp de cinci ani, a dezvăluit WikiLeaks după anunţarea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu justiţia ameri

Vreme foarte caldă, dar şi precipitaţii în luna iulie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Meteorologii au realizat prognoza pentru luna iulie. Potrivit specialiștilor, va fi foarte cald în toată țara, în special în sud și sud-est. În ceea ce privește precipitațiile, acestea pot să apară în diferite regiuni. Administrația Națională de Met

Elevii vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Care sunt nemulţumirile invocate

Mediafax acum 50 minute
Membrii Uniunii Elevilor Reprezentanţi şi ai Asociaţiei Elevilor din Bucureşti şi Ilfov vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Protestul se va desfăşura marţi. Elevii sunt nemulţumiţi de propunerea de statul al elevului avansată de minister.

Examenul de Bacalaureat continuă cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice. Câți candidați s-au înscris

Ziare.com acum 2 ore
Bacalaureat continuă marţi cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională care se va finaliza pe 27 iunie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Peste 134.000 de candidaţi sunt înscrişi la examenul d

ONU a publicat principalele "principii" pentru combaterea dezinformării online

News.ro acum 52 minute
ONU şi-a prezentat luni "principiile majore pentru integritatea informaţiei", care vizează în primul rând combaterea dezinformării online, în special prin regândirea modelului publicitar al platformelor şi reţelelor de socializare, informează AFP. "

Lucrări pe A1 şi pe A3. Circulaţia este restricţionată în mai multe sectoare

Mediafax acum 33 minute
Circulaţia maşinilor este restricţionată în mai multe sectoare ale autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti şi pe autostrada A3. Pe mai multe porţiuni ale drumurilor se fac lucrări de reparaţii. Operaţiunea se desfăşoară marţi.

Două municipii din România, incluse în „topul fericirii". Ce oraș conduce clasamentul

Ziare.com acum 10 minute
Un nou studiu prezintă orașele în care locuitorii sunt cei mai fericiți din lume. Printre acestea se află și două municipii din România. Cluj-Napoca și Brașov sunt primele orașe din România care au ajuns în topul fericirii, conform unui studiu care

Coaliţia se reuneşte pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale, cu două variante de lucru, 15 sau 29 septembrie primul tur de scrutin

News.ro acum 19 minute
Coaliţia PSD-PNL se reuneşte, marţi, de la ora 10.00, pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale, în urma ultimei discuţii dintre cele două partide rămânând două variante de lucru, cu 15 sau 29 septembrie primul tur de scrutin. Premierul Marcel

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/32°
mie.

20°/32°
joi

18°/33°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

17°/30°
vin.

17°/31°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/24°
mie.

19°/24°
joi

20°/24°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

18°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
mar.

18°/34°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°