Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adelina Pestriţu are probleme

Publicat in Puterea, luni 16 decembrie 2013 ·

Vedeta tv Adelina Pestriţu (foto) se confruntă în această perioadă cu probleme de sănătate, care au pus-o la pat. Durerile insuportabile de spate, au adus-o în faţa specialiştilor, care i-au recomandat cât mai multă odihnă.

Se pare însă că Adelina nu ţine cont de sfaturile medicilor, motiv pentru care este foarte posibil să aibă nevoie de o intervenţie chirurgicală, având în vedere că în urma investigaţiilor medicilor, ar putea avea hernie de disc. Frumoasa brunetă nu este obişnuită să stea la pat şi este posibil ca problema ei să se agraveze. Patul, bată-l vina!

Supărarea lui Chelaru

După ce Toni Greblă a fost validat de către Senat pentru a prelua funcţia de judecător al CCR, marele perdant este colegul său, senatorul Ioan Chelaru, cel care a pornit ca favorit pentru post. Astfel, dintre cele două voturi, din plenul Senatului, care au fost împotrivă, unul dintre ele i-a aparţinut lui Ioan Chelaru, potrivit unor colegi de partid de ai lor. Pe de altă parte, săptămâna trecută, Greblă a dat de înţeles că Ioan Chelaru nu va fi printre propunerile PSD pentru Curtea Constituţională, recunoscând, în schimb, că el se află printre propunerile PSD. Chelaru e tare mâhnit că, asemenea lui Bolcaş, a fost doar balon de încercare de către conducerea PSD. L-au greblat, ce să mai....

Elan, urmărit

Un amic al Bursei Zvonurilor zice că ultimul soţ al Mihaelei Rădulescu, Elan Schwartzenberg, are sau e pe cale să primească mandat de arestare internaţională dupa ce a fugit în Israel pentru a nu fi arestat. Omul de afaceri este învinuit de spălare de bani, complicitate la înşelăciune, bancrută frauduloasă, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sub forma complicităţii, a participaţiei improprii sau a tentativei, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Dani va rămâne fără pensie alimentară. Neaţa!

Vedeta tv Adelina Pestriţu (f

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la primăriile din oraşele mari din ţară. Situaţia actualizată pe Sectoarele în Capitală

Mediafax acum 2 ore
UPDATE Scoruri strânse la Sectoarele 1 şi 2 Sectorul 1: George Tuţă are 36,29%, iar la mică distanţă este Clotilde Armand cu 35,87%. Sectorul 2: Rareş Hopincă a obţinut 43,35% din voturi, iar Radu Mihaiu are cu aproape un procent mai puţin - 42,48%

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 2 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Prima reacţie a lui Cioloş după eşecul partidului REPER: Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

Mediafax acum o ora
„Cele peste 300.000 de voturi primite la europarlamentare nu sunt puţine în condiţii normale, însă comasarea a crescut prezenţa şi, fără să avem încă cifre oficiale finale, realitatea ne arată că nu am trecut pragul electoral. Scorul naţional este u

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Covasna: Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe

Radio Mures acum 2 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 21 minute
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 2 ore
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Președintele AEP a transmis biroului electoral să nu suspende centralizarea voturilor. Ce conține DOCUMENTUL transmis de Toni Greblă

Gandul acum o ora
Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a transmis tuturor birourilor electorale o solicitare pentru evitarea suspendării procedurilor de centralizare a proceselor verbale din secțiile de votare. Solicitarea vine, după ce

ALEGERI 2024 - Biroul Electoral Judeţean Timiş îşi suspendă activitatea până marţi dimineaţă

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Judeţean Timiş şi-a suspendat activitatea până marţi dimineaţă la ora 9.00. ”Astăzi, 10 iunie 2024, începând cu ora 19, se suspendă activitatea Biroului Electoral Judeţean nr. 37 Timiş. În acest context, Biroul Circumscripţie Judeţe

Vremea

București
acum

32°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/32°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

18°/24°
Constanta
acum

23°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/30°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°