Mesajul a fost trimis. Multumesc!

‘Nu mă pricep la legi, dar știu care e diferența dintre bine și rău’

Publicat in Contributors.ro, luni 16 decembrie 2013 ·

Am plecat de la protestul din 15 decembrie cu doi prieteni – frate și soră – care îmi sunt și vecini. Am fost împreună în campania pentru Nicușor Dan, când am vorbit cu oameni pe străzi, prin tramvaie, prin piețe; tot împreună am fost la primul protest de pe 1 septembrie în legătură cu Roșia Montană; ne-am regăsit, apoi, în lungile marșuri ce au urmat prin București, am strigat la apartamentele, unde becurile stăteau stinse, am împărțit fluturași, am stat de vorbă cu necunoscuți și cunoscuți despre situația din țară. Ne-am entuziasmat, ne-am întristat, ne-am revoltat. Aseară, în metrou, după ore de stat în frig, de alergat pe bulevarde, după ce am fost bruscați fără motiv de jandarmi, comentam, ca de obicei, despre protest, despre faptul că au fost mai puțini oameni decât ar fi trebuit să iasă, despre indignarea față de ticăloșenia parlamentarilor și a guvernanților, de care nu ne simțim reprezentanți, despre sentimentul de neputință, dar și de neînțelegere a celor care aleg să stea în cafenele sau prin mall-uri.

Îmi simțeam prietenii tot mai descurajați și aș fi vrut să știu ce să le spun; aș fi vrut să le spun că situația se va îmbunătăți, că diferența nu vine neapărat din număr, ci din pasiune. De atunci, m-am tot gândit la exemplul lui Aung San Suu Kyi, femeia excepțională din Myanmar, lider al opoziției, deși a fost ținută în arest la domiciliu, cu mici intermitențe, între 1989 și 2010! M-am gândit la Nelson Mandela, care a luptat cu succes împotriva regimului apartheid din Africa de Sud, în ciuda faptului că a fost închis timp de 27 de ani, într-o celulă de 2.4 metri pe 2.1 metri (!). Poate exemplele lor par inaccesibile, așa că m-am gândit la Erin Brockovich, femeia simplă din California, care a reușit să lupte împotriva unei companii gigant fără prea multă experiență, fără să aibă diplomă de avocat și în ciuda tuturor obstacolelor și a sacrificiilor

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Loto 5/40 şi Super Noroc de duminică 26 mai 2024. Numerele câştigătoare

Adevarul acum o ora
Duminică, 26 mai, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste 1,04 milioane de lei.

Dâmboviţa: Şapte persoane, cercetate sub control judiciar pentru scandaluri şi bătăi/ Un tânăr a fost lovit cu o piatră, iar ulterior el s-a răzbunat pe agresor/ În altercaţii au fost implicate şi două femei

News.ro acum o ora
Şapte persoane sunt cercetate sub control judiciar de poliţiştii şi procurorii din Dâmboviţa în urma mai multor scandaluri şi bătăi. Doi dintre ei l-ar fi lovit cu o piatră pe un tânăr de 17 ani, iar ulterior acesta, împreună cu alţi trei bărbaţi, l

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 3 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 4 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 11 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 10 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Fanii lui Nicki Minaj, furioşi după ce concertul său a fost anulat întrucât ea fusese arestată

News.ro acum 34 minute
Fanii lui Nicki Minaj au fost furioşi după ce concertul pe care artista americană trebuia să îl susţină la Manchester a fost anulat în ultimul moment, întrucât ea fusese arestată pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam. Între timp, ea a fost amendată ş

Un incendiu izbucnit la o sală de jocuri provoacă moartea a cel puţin 20 de persoane, în India

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 20 de persoane au murit după ce un incendiu a izbucnit la o sală de jocuri, în oraşul Rajkot din vestul Indiei, afirmă oficiali locali, citaţi de CNN. Comisarul de Poliţie din Rajkot, Raju Bhargava, a declarat pentru ANI că incendiul este

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 11 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Vremea

București
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

20°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

21°
dum.

15°/21°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°