Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romgaz sau Petrom?

Publicat in Bursa, marți 17 decembrie 2013 ·

Romgaz şi Petrom sunt două vedete pe bursa de la Bucureşti. Romgaz este ultima primadonă, cea mai recentă societate listată la bursă. În plus, are privilegiul de a fi şi prima societate românească listată pe o piaţă străină şi nu oriunde, ci chiar la Londra, sub formă de GDR-uri. În acest fel, chiar avem ocazia de a constata cât de mult Bursa de la Bucureşti rezonează cu o piaţă străină. Nu de alta, dar prea des şi prea mulţi analişti sau pseudoanalişti au justificat schimbările dramatice de pe piaţa românească cu evoluţia pieţelor externe.

Petrom are însă în spate istorie. Ba chiar preistorie, aş putea spune. Căci, înainte ca Petrom să fie listată la bursă, au existat Arpechim Piteşti, Petrobrazi, Competrol Bucureşti şi 40 PECO judeţene. Toate au fost tranzacţionate destul timp pe piaţa Rasdaq. Apoi ele au fost înglobate în fosta regie automomă Petrom, transformată în societate comercială şi listată la bursă.

Întrebarea ar fi care dintre acestea este mai recomandată pentru investitori, sau altfel spus, care are mai mari perspective? Răspunsul nu este simplu şi depinde din ce unghi privim. Dacă investim pentru speculaţii pe termen scurt şi foarte scurt, oricare titlu este bun, chiar şi exoticele "Siretul", care este cotată între BID şi ASK la 0,064 - 0,070 lei, adică la o diferenţă de 9,375%, Electroputere, care face salturi de 15% într-o zi, Impact, care este manevrată de acţionarii principali în sus şi în jos, aşa cum visează noaptea.

Partea proastă cu exoticele este că poţi să te trezeşti că ai rămas cu ele în braţe, căci dispare BID-ul pentru perioade nedefinite. Dar şi titluri importante, precum FP, care a variat săptămâna trecută între 0,805 şi 0,85 lei, adică 5,79%, sau SIF 5, care a oscilat între 1,85 şi 1,92 lei, adică 3,78% într-o săptămână. La acestea, precum şi la altele, lichiditatea este nesigură, dar dacă ai fost inspirat ai pus-o!

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 5 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 4 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 4 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 4 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 5 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 4 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 6 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Reacţia Dedeman după explozia de la magazinul din Botoşani: o firmă externă desfăşura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz

Mediafax acum 11 ore
Vineri, în jurul orei 10:30, în incinta magazinului Dedeman Botoşani, a avut loc o explozie urmată de un incendiu. În urma acestui incident au rezultat persoane rănite, care au fost imediat transportate la spital. Restul persoanelor prezente în maga

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 4 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°