Cătălina Oana Curceanu lucrează de circa 20 de ani la Laboratori Nazionali di Frascati dell’INFN. Conduce un grup de cercetatori care efectueaza experimente la diverse acceleratoare din lume si la laboratorul subteran de la Gran Sasso. Colaborează cu platforma online UPC Smart Nation. Pentru unii români succesul se măsoară altfel. Să închidem puţin televizorul şi să vedem cum gândeşte o astfel de persoană
■ Jurnalul Naţional: Faptul că te-ai născut în România poate fi privit ca un handicap sau ca o oportunitate?
■ Cătălina Oana Curceanu: Ca o oportunitate. Am frecventat şcoli foarte bune. Liceul l-am facut la Măgurele, la Liceul de Matematica şi Fizica nr. 4 (un liceu prestigios, la care veneau elevi din toată ţara), după care am studiat la Facultatea de Fizică de la Magurele (Bucureşti), o facultate care mi-a deschis, prin pregătirea pe care mi-a asigurat-o, porţile cercetării la nivel înalt în domeniul fizicii fundamentale.
O oportunitate a fost şi faptul că în România anilor ’80 nu exista practic televiziunea (nu aveai la ce sa te uiţi), ceea ce m-a împins şi mai mult spre cultivarea pasiunilor şi spre studiu.
Desigur, existau şi multe probleme: nu uit cât se chinuiau părinţii mei să ne menţină la studii pe mine şi pe surorile mele; nu uit anii 1984-1989, ani în care am suferit cu toţii foamea, anii în care magazinele alimentare erau goale şi în care se reintrodusese cartela de alimente – o aberaţie!; ani în care cuvintele fără sens ale “iubiţilor conducători” nu mai aveau nicio acoperire în practică. Ani în care dificultatea de a colabora cu cercetatori din întreaga lumea, absolut necesară, era un handicap serios.
Din fericire pentru mine chiar în momentul în care am absolvit cursul de specializare în fizica particulelor elementare şi fizică nucleară, în anul 1989, situaţia în România s-a schimbat.
Am avut norocul să îmbin opo
