Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sub management privat, CFR Călători continuă cu pierderi: de la 225 mil. euro în 2012 la 90 mil. euro anul acesta

Publicat in Ziarul Financiar, marți 17 decembrie 2013 · ·

Compania de stat CFR Călători, aflată sub management privat de nouă luni, va finaliza anul acesta cu pierderi de 395 milioane lei (90 mil. euro), de aproape două ori şi jumătate mai mici faţă de nivelul înregistrat anul trecut.

„În anul 2012, CFR Călători a înregistrat o pierdere de 992 milioane lei (225 mil. euro). Pentru anul 2013, CFR Călători are aprobat un buget de venituri şi cheltuieli cu o pierdere de 400 milioane lei. Estimăm realizarea unei execuţii bugetare pentru 2013 cu o reducere a pierderii până la 395 milioane lei. Pentru anul 2014, Consiliul de Administraţie a elaborat şi propus un buget echilibrat, fără pierderi, conform prevederilor din Planul de Admi­nistrare şi Planul de Management“, potrivit oficialilor companiei, citaţi de Mediafax. Reprezentanţii companiei nu au comunicat măsurile care vor scoate compania de pe pierderi.

Una dintre principalele probleme ale CFR Călători o reprezintă faptul că, în continuare, durata călătoriei cu trenurile de pasageri continuă să fie mare. De exemplu, cei 330 de kilometri dintre Bucureşti şi Tulcea sunt parcurşi în 5 ore şi jumătate, preţul unui bilet dus-întors (75 lei) fiind chiar mai mare decât cel practicat de autocare (70 lei), care parcurg această distanţă în cel mult patru ore şi jumătate. Continuarea pe ZFCorporate

Compania de stat CFR Călători, aflată sub management privat de nouă luni, va finaliza anul acesta cu pierderi de 395 milioane lei (90 mil. euro), de aproape două ori şi jumătate mai mici faţă de nivelul înregistrat anul trecut.

„În anul 2012, CFR Călători a înregistrat o pierdere de 992 milioane lei (225 mil. euro). Pentru anul 2013, CFR Călători are aprobat un buget de venituri şi cheltuieli cu o pierdere de 400 milioane lei. Estimăm realizarea unei execuţii bugetare pentru 2013 cu o reducere a pierderii până la 395 milioane lei. Pentru anul 2014, Consiliu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 26 minute
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. ”Accident rutier Podu Iloaiei, autocar în care se aflau 55 de persoane si 2 autoturisme implicate”,

Bacalaureat 2024 Examenul începe luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba şi literatura română

Ziua Constanta acum o ora
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de evaluare a com

UPDATE - Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite / Şoferul microbuzului, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului, avea 0.54mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz. Şoferul microbuzului, un tânăr de 21 de ani care nu a respectat cul

România - Ucraina: Debutul Tricolorilor la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum o ora
Articol de GSP - Publicat luni, 17 iunie 2024, 09:35 / Actualizat luni, 17 iunie 2024 09:36 EURO 2024 a început, iar România se pregătește să debuteze în competiție pe 17 iunie împotriva Ucrainei, în Grupa E. România - Ucraina » Echipa de start gând

INS: Cifra de afaceri din industrie, pe total, a crescut în termeni nominali, cu 7,1%, în primele patru luni

News.ro acum o ora
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piaţa internă şi piaţa externă), a crescut în termeni nominali, cu 7,1%, în primele patru luni ale anului, comparativ cu perioada similară din anul 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS

Răspunsul Jandarmeriei pentru Clotilde Armand, care acuză că Jandarmeria distruge voturi

Mediafax acum 52 minute
„Încă o dată, subliniem faptul că Jandarmeria Capitalei nu gestionează, sub nicio formă, materiale electorale”, precizează Jandarmeria. „Totodată, unitatea noastră, prin atribuţiile specifice şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 33 din 2007 (

Avionul premierului neozeelandez s-a defectat în drum spre Japonia. Oficialul a mers cu un zbor comercial spre Tokyo

News.ro acum 3 ore
Avionul forţelor de apărare neozeelandeze care îl transporta pe premierul neozeelandez Christopher Luxon în Japonia s-a defectat, duminică, obligându-l pe prim-ministru să ia un zbor comercial, a confirmat, luni, biroul acestuia, citat de Reuters. L

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Marcel Ciolacu a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sacii cu voturi din Piaţa Amzei de la BES Sectorul 1 / Ce face acest guvern e un atentat la democraţie şi la valorile statului de drept - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută funcţia cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, acesta proclamându-şi deja victoria, afirmă luni că liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sa

Prognoza meteo pentru luni, 17 iunie la Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Luni, 17 iunie 2024, vremea la Constanța va fi marcată de temperaturi ridicate și condiții meteorologice variate. Temperatura maximă va atinge 29°C, creând un mediu cald, specific sezonului estival. Umiditatea va fi de 54%, oferind un confort termic

Anglia învinge cu emoţii Serbia cu 1-0, cu o lovitură de cap a lui Bellingham

Mediafax acum 2 ore
O lovitură puternică de cap din prima repriză a lui Jude Bellingham a făcut ca naţionala de fotbal a Angliei să debuteze cu un succes la Euro 2024. Englezii s-au impus duminică cu 1-0 în faţa Serbiei, la capătul unui meci tensionat, în care Three Li

Vremea

București
acum

28°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

24°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/29°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°