Vă mai amintiţi, cred, zilele acelea de campanie electorală incendiară, în care, călare pe valul popular, candidatul Traian Băsescu îşi aburea fanii cu „Voi sunteţi adevărata majoritate. Hai la referendum!”, iar duşmanilor din monstruoasa coaliţie a celor 322 le vântura ameninţarea de sorginte fascistă „De ce le e frică, nu scapă!”, croit să-i bage el pe toţi penalii la puşcărie? Ca s-o spunem pe-a dreaptă, nu chiar pe toţi, ci doar pe cei ce nu jucau şi cântau portocaliu. Tare mai iubea pe-atunci cetăţeanul nostru suprem referendumurile şi întoarcerea la popor. Pe unul dintre aceste teste referendare l-a lipit (cum ştim) demagogic de prezidenţialele trecute, ca să-şi sporească şansele de reuşită. Atunci era perfect... morală o asemenea lipeală, pentru că, subsumându-şi şi celelalte puteri în stat, controlând securistic instituţiile de forţă, fostul vaporean, ajuns împărat, credea ferm, simţea birjăreşte că „statul sunt eu!”.
A venit referendumul din lunga vară fierbinte a lui 2012, când „Hai la referendum” s-a răsturnat cu totul în originala viziune democratică băsistă, devenind „Staţi acasă, nu veniţi la vot!”. De-atunci încoace, „demisul” a prins o ură iremediabilă pentru tot ceea ce se cheamă test referendar. Fuge de aşa ceva ca ăla de tămâie. Aşa se şi explică de ce acum, în 2013, a tot tras de timp ca să nu promulge Legea referendumului cu pragul de prezenţă de doar 30 la sută, validată de criminala majoritate uselistă din actualul parlament. Culmea e că nici obedienta Curte Constituţională n-a făcut ceea ce trebuie ca să-l scape de obsesia unui astfel de referendum. Degeaba înalţii judecători ai Curţii au băgat clauza, că buclucaşa lege intră în vigoare de-abia după un an de la promulgare. A stat biata lege în sertar, la Cotroceni, până sâmbătă, 14 decembrie 2013, ora (fatidică oră pentru dom’ preşedinte!) 23 şi 56 de minute, trecute fix. „Pro