Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Revolta dobitoacelor“

Publicat in Observator BN, luni 16 decembrie 2013 ·

Săptămâna trecută, s-a spus că presa locală a fost puţin „dojenită“ că nu face „opoziţie“. În realitate, a fost doar o remarcă despre cât de vigilentă era presa în timpul guvernării PDL: dădea jos miniştri, critica toate acţiunile Consiliului Judeţean, guvernarea simţea cu adevărat că presa e acolo şi îi spune „I'm watching you!“, dacă nu faci ceva bun, alţii îţi vor lua locul. Acum s-a „îmblânzit“ ca vaca blajină din povestirea amintită mai sus. Poate pentru că sub această guvernare opoziţia „costă“. Nu spun că pe vremea PDL-iştilor o duceam mai bine. Dar, cu toate că l-am tocat aproape săptămânal pe fostul preşedinte de Consiliu Judeţean, Liviu Rusu, nu-mi amintesc să mă fi dat cineva în judecată, să fi chemat cineva poliţia ca să verifice distribuţia ziarelor sau să primesc ameninţări în plină stradă de la simpatizanţii Guvernului. Ceea ce mă miră, este că această „dojană“ la adresa presei, că s-a cam înmuiat, a stârnit o revoltă cruntă, în timp ce alte lucruri care ne-au indignat pe toţi în ultima vreme scapă atât de uşor ochiului critic. Insulta şi calomnia au fost reincriminate, aşa că nu mai scăpăm aşa uşor dacă ofensăm feţele luminate care ne conduc, parlamentarii, primarii, preşedinţii de consilii judeţene tind spre „superimunitate“ aşa că nu ne vom mai putea atinge cu nuiaua de fundurile lor, guvernanţii ne vând pământul, ne snopesc în bătaie ţăranii care îl apără, în curând o să pună ca Ministru al Culturii un analfabet care ne va spune ce să citim şi ce să nu citim, dacă vom mai avea voie să şi citim. Poate, pe viitor, vom mai avea voie să citim doar părerile unor „lideri de opinie“ (foarte avizaţi pentru nivelul de cultură pe care ni-l propune Guvernul), care spun că deputatul Ioan Oltean a trăit 20 de ani din banii lor. „Sexi-nimfomana“ (veşnic nesătulă de dreptate, nu va gândiţi la altceva) pentru care niciun bărbat nu o are destul de mare şi de tar

Articolul in Observator BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MARȘUL Bucharest Pride 2024, desfășurat în Piața Victoriei, este susţinut de 25 de ambasade: „Ne dorim un eveniment sigur pentru toţi”

Gandul acum 48 minute
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA fiind organizat de Asociaţia Accept. Astfel, de la ora 16.00 la ora 17.00 se vor întâlni participanţii pe Calea Victoriei

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 7 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Trenul Timișoara-Iași, întârziere de 5 ore. Motivul: o locomotivă defectă

Ziare.com acum o ora
Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi, cu plecare din Timişoara Nord sâmbătă dimineaţă, 29 iunie, va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute, informează CFR Călători printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, întârzierea este ge

Alertă DNSC: Domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios

G4Media acum 2 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează că domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios, după ce acesta a fost achiziţionat de către o organizaţie chineză la începutul anului 20

Vâlcea: Bărbat înecat într-un ştrand / El a fost găsit într-un bazin cu apă sărată şi nu a mai putut fi resuscitat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a murit, sâmbătă, înecat într-un bazin al unui ştrand din municipiul Râmnicu Vâlcea. La faţa locului au fost trimise echipaje medicale care au încercat resuscitarea victimei, însă fără rezultat.

Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute

News.ro acum 36 minute
Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi, cu plecare din Timişoara Nord sâmbătă dimineaţa, va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute, informează CFR Călători. „Trenul îşi va relua circulaţia în condiţii de siguranţă cu o locomotivă

Formula 1: Max Verstappen a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Austriei

News.ro acum o ora
Triplul campion mondial în exerciţiu Max Verstappen (Red Bull) a câştigat cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Austriei. Olandezul, care a câştigat toate cele trei sprinturi disputate în acest sezon, a devansat cele două monopos

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Congres USR - Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

News.ro acum 4 ore
Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

Șase medalii pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Ziare.com acum 3 ore
Elevii români au obținut o medalie de aur și cinci de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, desfășurată în Antalya (Turcia). Conform Ministerului Educației, cei şase medaliați sunt din Iași, București și Constanța. Medalia de a

Vremea

București
acum

33°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°