Locuitorii municipiului Slatina nu au nicio întrebare, nelămurire sau nemulţumire faţă de faptul că municipalitatea va majora, de la 1 ianuarie, cuantumul taxelor şi impozitelor locale. Cel puţin aceasta pare a fi concluzia după ce, marţi – 17 decembrie, la dezbaterea publică organizată de Primărie, au participat doar… ziariştii. În zadar a fost aşteptată sosirea câtorva cetăţeni ai urbei, nimeni nu şi-a mai făcut apariţia.
Pentru prima dată din anul 2008 încoace, Primăria Slatina şi-a exprimat intenţia de a majora nivelul taxelor şi impozitelor locale. Reprezentanţii instituţiei au făcut public acest lucru din vreme atât în presă, dar şi pe site-ul primăriei, în speranţa că, în ziua stabilită pentru dezbaterea propriu-zisă cu cetăţenii şi administratorii societăţilor comerciale din oraş (marţi – 17 decembrie, n.a.) pe marginea majorării cuantumului taxelor şi impozitelor locale, participara va fi una numeroasă. Din păcate, din varii motive, sala de festivităţi a Casei Căsătoriilor de pe Dealul Grădişte – loc unde se ţin şedinţele Consiliului Local – a fost goală, aceasta dacă este să nu îi punem la socoteală pe reprezentanţii Primăriei şi cei ai massmedia.
Cristian Bircea, viceprimar al urbei, nu şi-a ascuns dezamăgirea la vederea sălii goale, dar s-a ferit să pună un verdict asupra absenţei totale a cetăţenilor urbei la dezbatere.
“Nu pot să judec de ce nu există interes pentru acest lucru (dezbaterea privind majorarea taxelor şi impozitelor locale, n.a.), cu toate că s-a făcut o popularizare intensă şi în presă, dar şi pe site-ul Primăriei cu vreo 45 de zile înainte. Poate că lumea este mai preocupată acum de problemele zilnice decât de acest subiect al creşterii taxelor, deşi, direct sau indirect, influenţează veniturile locuitorilor urbei. Nu pot să fac o apreciere pentru că nu cred că ar fi corect”, a declarat vicele Bircea.
În af