Oficialii Ministerului Agriculturii din Costa Rica, unul dintre cei mai mari exportatori de banane din lume, au declarat stare naţională de urgenţă privitoare la cultura de banane. Cauza o reprezintă o infestare cu insecte care ameninţă să distrugă cea mai importantă parte din cultura de banane din 2013.
Recolta de banane din acest an este mult mai mică din cauza unui focar de insecte. Potrivit site-ului huffingtonpost.com, industria exportului de banane, în valoare de jumătate de miliard de dolari, a fost lovită de două epidemii: păduchii lânoşi (Pseudococcidae) şi păduchii ţestoşi (Coccoidea).
24.000 de hectare, aproape 20% din producţie, au fost compromise până acum.
VEZI ŞI Bananele cu coaja înnegrită, mult mai sănătoase decât ai fi crezut. Vezi de ce afecţiuni te feresc
Magda Gonzalez, un reprezentant al Ministerului, a declarat că schimbările climatice au mărit populaţiile de insecte, ceea ce face ca aceste boli să fie din ce în ce mai întâlnite, pe glob.
Guvernul din Costa Rica a declarat stare de urgenţă naţională privitoare la soarta culturilor de banane şi, ca măsură de protecţie împotriva insectelor distrugătoare, a început să importe mai multe pungi cu pesticide.