Cum ziceam şi în comentariul de ieri, de la o vreme, Curtea Constituţională nu mai merge, sută-n sută, pe mâna şi pe poftele lui Traian Băsescu. Cu o lună şi mai bine în urmă, luând în discuţie solicitarea dumnealui, de a respinge Legea referendumului, cu pragul de prezenţă la vot de 30 la sută, CCR decidea, chiar în condiţiile în care cu inodorul Zegrean la cârmă şi Iulia Motoc (încă neplecată la CEDO) era majoritar băsistă, că acest act normativ este constituţional. Totuşi, onorata Curte îi făcea jupânului din deal o jumătate de hatâr: amâna intrarea în vigoare a Legii cu un an de zile de la promulgare. Pe semne, din raţiunea înaltă, ca scaunul prezidenţial să nu mai fie, în acest ultim an de scandal traianbăsist, clătinat de vreo suspendare sau demitere. E de imaginat că rudimentarul căpitan de vapor a înghiţit cam cu noduri votul celor nouă înalţi purtători de robă, dar că şi-a făcut totuşi fericit socoteala că tot are el posibilitatea să încurce sine die revizuirea constituţiei (posibilă numai în urma unui test referendar care să fie organizat odată cu alegerile prezidenţiale din decembrie viitor). De ce ţine cu dinţii dom’ Băsescu (personaj care de vreo doi ani tot clama demagogic că avem zor-nevoie de o nouă Constituţie), ca acum Legea fundamentală să nu se mai revizuiască? Sunt, în varianta propusă de USL (preşedinte de comisie, Crin Antonescu) propuneri, amendamente care-i vin cu... sifon combinatorului de tării cu cubuleţe de gheaţă: reducerea mandatului de la cinci la patru ani, tăierea acelor atribuţii de care un Băsescu discreţionar, duplicitar, lacom de putere, meschin în instituirea puterii personale a abuzat învrăjbind ţara, societatea, partidele, mass-media, transformând parlamentul, guvernele, instituţiile de forţă în instrumente ale ambiţiilor sale absurde de reformator fără noimă.

Cu alte cuvinte, noul proiect de constituţie vizea