Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Subprefectul de Constanţa, trimis în judecată

Publicat in Ziua Constanta, marți 17 decembrie 2013 ·

SELAMET IUCSEL, subprefect al jud. Constanța, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de dare de mită,

ESERGHEP GELIL, persoană fără o calitate anume, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de favorizarea infractorului

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 24 octombrie 2013, inculpatul Selamet Iucsel, subprefect al județului Constanța, a promis bani și alte foloase unui agent de poliție judiciară în cadrul IPJ Constanța – Serviciul de Investigații Criminale (denunțător în cauză) pentru ca acesta să întârzie începerea urmăririi penale împotriva sa într-un dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța pe care îl instrumenta, să îi elibereze copii ale unor înscrisuri din dosarul respectiv și să propună soluții favorabile față de el.

La data de 7 noiembrie 2013, inculpatul Eserghep Gelil l-a ajutat cu informații pe Selamet Iucsel, comunicându-i împrejurarea că discuțiile sale telefonice sunt interceptate și că este supravegheat operativ, deși cunoștea că acesta este cercetat în mai multe dosare penale. Informațiile confidențiale din ancheta penală au vizat îngreunarea urmăririi penale în prezenta cauză, împiedicându-l astfel pe Selamet Iucsel să dea efectiv mita promisă denunțătorului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul ofițerilor specializați din cadrul D.I.P.I. și de cel al Serviciului de Operațiuni Speciale Constanța.

Facem precizarea că această o etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. SELAMET IUCSEL, subprefect al jud. Constanța, în sarcina căruia s-a reținut infracțiu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 8 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 7 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Peste 134.000 de candidaţi, aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat, care începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română

News.ro acum 27 minute
Peste 134.000 de candidaţi, dintre care 119.000 din promoţia curentă, sunt aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie. Examenul începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba româ

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 7 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 8 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 9 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

15°
lun.

15°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°