Zilele acestea se împlinesc 24 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989. Ani de speranţe şi de aşteptări - doar în parte împlinite. Ani de încercări şi de fascinaţii pentru o Fata Morgana a bunăstării - ce se îndepărtează încontinuu. Au avut loc schimbări de generaţii, de mentalităţi, migraţii ale unor întregi comunităţi. Formele vechi de colonialism au fost înlocuite cu tot felul de monitorizări ce lasă conceptul de suveranitate gol de conţinut. Individualismul a devenit o filozofie de viaţă. Mulţi se refugiază în lumi ireale - cele ale hobbiţilor, stăpânilor de inele sau în viaţa stearpă a seraiurilor de sultani.
Ceea ce mă îngrijorează este faptul că rănile de dinainte de 1989 sau cele de la Revoluţie nu se cicatrizează. Din contră, fisurile, crevasele din societate se adâncesc. Pare că un nor de ură şi de dezbinare acoperă, tot mai larg, o ţară din care tot mai mulţi vor să plece. Nu, în principal, din motive economice.
Post-Revoluţia a însemnat şi înseamnă, în continuare, război cu trecutul. Înaintăm în anii mileniului trei privind exclusiv în urmă. Suntem incapabili să înţelegem că istoria este o sumă de capitole succesive. Înseamnă să le închizi pe unele şi să începi altele, privind spre viitor. De aceea, amnistia înseamnă să faci pace cu trecutul, investind în viitor. Mă gândesc nu neapărat la legea în dezbatere (detaliile sunt nesemnificative) ci la persistenţa ideilor de răzbunare, la ura care domină, în aceste zile spaţiul public şi pe cel mediatic. Recrudescenţa acestor resentimente demonstrează că Revoluţia a fost şi ea doar o revoltă împotriva trecutului, drumul urmat, ulterior, fiind, adesea, o cale mimetică, cu borduri stabilite de alţii. Din păcate, într-o Europă rătăcită în lumea globalizăriişi a crizelor, egoistă şi lipsită de mari lideri, o Românie dezbinată şi debusolată rămâne o pradă facilă.
Se împlinesc 24 de
