Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Război pe locurile de veci din Băileşti

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Nereguli grave făcute, în urmă cu mulţi ani, de cei care se ocupau de administrarea locurilor de veci din cimitirul din municipiul Băileşti situat pe strada Eternităţii, au început să iasă la suprafaţă. Oamenii susţin că au aflat în ultimii ani că pe locurile de veci plătite de ei mai există şi alţi concesionari. Au încercat să îşi găsească dreptatea la autorităţile locale, însă au fost îndrumaţi să ia calea justiţiei. Societatea care se ocupă de administrarea cimitirelor din luna mai a acestui an încearcă să găsească soluţii pentru problemele existente şi vrea să efectueze un cadastru al cimitirului Eternitatea.

Sunt băileşteni care ştiau că au locuri de veci de peste două decenii în cimitir. Au investit bani, au efectuat lucrări pe acele locuri, însă apoi au aflat că sunt ale lor şi în momentul de faţă doar justiţia le mai poate face dreptate. Consecinţa - vecinii se duşmănesc între ei, rudele între ele, toţi luptând pentru un loc în cimitirul Eternitatea. Sunt oameni care au pierdut bani şi timp prin sălile de judecată pentru a-şi face dreptate şi nu vor să se oprească aici, considerându-se în continuare nedreptăţiţi. „Am plătit în 1990 două locuri de veci în cimitirul de pe strada Eternităţii, pentru a le păstra pentru părinţii mei. În ultimii ani de viaţă însă, aceştia şi-au exprimat dorinţa de a fi înmormântaţi alături de fiica şi de fraţii lor, în altă zonă a cimitirului, iar locurile cumpărate au rămas neocupate, deci în posesia mea. În perioada 1990-1996, nu am făcut nici o amenajare la aceste locuri. În 1996 însă, fiul meu a decedat. Atunci am hotărât să efectuez lucrări atât la locul de veci al copilului meu, cât şi la cele două locuri pe care le concesionasem, situate chiar lângă cel al băiatului meu. Am turnat borduri cu stâlpi metalici, suporţi pentru cruci, cruce, iar dorinţa mea şi a soţiei mele este să fim îngropaţi lângă băiatul nost

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum o ora
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Peste 100 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum 2 ore
Peste 100 de persoane ar fi murit într-o alunecare de teren care s-a produs vineri într-o zonă izolată din Papua Noua Guinee, a anunţat televiziunea ABC din Australia, relatează Associated Press. Alunecarea de teren ar fi lovit satul Kaokalam din pr

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 3 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Când vine VARA în România? Meteorologii au emis prognoza meteo pentru luna iunie

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luna iunie. Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânal

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Șapte percheziții în Constanța într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut

Ziare.com acum o ora
IGPR a anunțat că un bărbat a fost reținut pentru evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi, 23 mai, şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din Constanța. Prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Un nou cutremur în România, vineri dimineață

Gandul acum 26 minute
Un cutremur cu magnitudinea 2,2 s-a produs vineri dimineață în România, anunță Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs vineri, 24 mai, la ora 07:00, în zona Oltenia, județul Gorj, la adâncimea de 15,4

China a înconjurat Taiwanul pentru a-şi testa capacitatea de a „prelua puterea” asupra insulei

HotNews acum 2 ore
China a indicat vineri că manevrele militare în jurul Taiwanul început cu o zi în urmă au ca scop testarea capacităţii sale de „a prelua puterea” în insula autonomă, potrivit media de stat, relatează AFP și Agerpres. Un soldat al armatei taiwaneze p

Danemarca închiriază 300 de celule de închisoare în Kosovo. Parlamentul de la Pristina şi-a dat acordul

News.ro acum 3 ore
Parlamentul din Kosovo a aprobat joi un acord de închiriere a 300 de locuri într-una dintre închisorile sale către Danemarca, pentru o perioadă de 10 ani şi contra unei sume de 200 de milioane de euro, relatează AFP şi Reuters. Din 120 de deputaţi,

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°