Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decedaţi, dar cu indemnizaţie » S-au eliberat şase locuri pe lista de merit a Academiei Române. Cine va beneficia de ele

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 17 decembrie 2013 ·

MTS a descoperit cinci cazuri în care familiile au continuat să încaseze banii din burse deşi titularii nu mai sînt în viaţă de luni, chiar ani buni.

La fiecare sfîrşit de an, Ministerul Tineretului şi Sportului actualizează lista cu personalităţile sportive ce primesc indemnizaţie de merit. Sînt 115 burse în valoare de 1.800 de lei acordate de Academia Română şi numai prin decesul unuia de pe listă poate beneficia un altul din zecile de candidaţi aflaţi în aşteptare de această bursă.

"Cînd am început verificările, am descoperit un caz şocant. Familia fostului rugbyst Anton Groman a continuat să încaseze indemnizaţia deşi acesta era decedat de doi ani şi jumătate", a declarat ieri Carmen Tocală, secretar de stat în MTS.

În acel moment, conducerea ministerului a cerut date despre toţi cei aflaţi pe lista de merit şi lista cu decedaţi a crescut la şase. "Pentru patru dintre aceştia am apelat la ajutorul Ministerului de Interne, la Evidenţa Populaţiei, pentru a afla cînd au murit. Avem doar un singur caz, cel al antrenorului de tir Manciu Viorel, de decesul căruia a fost informat ministerul acum două săptămîni", a precizat demnitarul.

MTS a anunţat familia lui Anton Groman că este obligată să înapoieze 54.000 de lei, bani proveniţi din cele 30 de indemnizaţii încasate necuvenit.

Frîncu, pe listă

Pentru cele şase locuri vacante, MTS a prezentat propunerile, iar Academia Română le-a acceptat. Noii beneficiari de bursă de merit la categoria personalităţi vor fi Elena Frîncu, vicecampioană mondială cu echipa României de handbal în 1973, şi Gabriel Popescu, membru COSR.

La categoria antrenori vor fi Ştefan Georgescu, cel care i-a pregătit pe Ion Ţiriac, Ilie Năstase, Virginia Ruzici şi Florenţa Mihai, şi, de la box, Constantin Drăghici, profesorul medaliatului olimpic Dumitru Cipere. Celelalte două locuri vor fi ocupate de arbitrii Co

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 29 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°