Mascaţii au „călcat“ Câmpulungul marţi dis-de-dimineaţă, şi asta pentru că de aici urma să fie ridicaţi doi bărbaţi de etnie rromă, suspectaţi de şantaj şi de cămătărie.
Cei doi sunt din cartierul Pescăreasa, respectiv din Schitu Goleşti şi au vârste între 36 şi 44 de ani. Acţiunea s-a dovedit a fi una destul de delicată ţinând cont de agresivitatea etnicilor, atunci când sunt vizitaţi de poliţişti, însă la Câmpulung lucrurile nu au scăpat de sub control, mai ales că acţiunea a fost coordonată şi supravegheată permanent de comandantul Poliţiei muscelene, comisarul şef Gheorghe Ciolan. Cadre ale Biroului de Investigaţii Criminale, ale Serviciului de Intervenţie Rapidă al IPJ Argeş şi ai IJJ Argeş au descins de dimineaţă la Nicolae Ioniţă, zis Ioniţă, de 44 de ani, din Pescăreasa şi la Petre Dinu, zis Zobar, de 36 de ani, din Schitu Goleşti. Cei doi sunt suspectaţi că dau bani cu camătă, iar pentru recuperare recurgeau la violenţă, la şantaj şi alte asemenea acţiuni de intimidare a celor care aveau de restituit pe lângă sumele de bani, şi dobânzi uriaşe. Ioniţă şi Zobar au fost conduşi la sediul Poliţiei Câmpulung pentru continuarea cercetărilor. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Câmpulung, comisarul Aliodor Duţă, percheziţiile au fost făcute în baza unor mandate emise de Judecătoria Câmpulung şi au avut ca scop strângerea de probe în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi. „Au fost ridicate probe, bunuri şi înscrisuri. Cei doi au fost conduşi la Poliţia Câmpulung pentru audieri. În funcţie de probatoriu, pe numele celor doi vor fi emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi la instanţă cu propunere de arestare preventivă. Pe lângă bunuri şi înscrisuri, oamenii legii au ridicat din locuinţele suspecţilor mai multe arme albe, cuţite, săbii, bâte de baseball, bastoane. Poli