In copilarie, ii scria lui Mos Craciun ca oricare dintre noi, insa se pare ca acum nu isi mai aduce aminte de acea perioada. La 31 de ani, Bianca Dragusanu si-a castigat independenta financiara, iar acum nu mai are nevoie de cadouri de la Mos.
Bianca Dragusanu nu a avut deloc o copilarie usoara. Pe vremea cand era acasa, la Calan, aceasta nu a dus-o prea bine si a marturisit chiar cu gura ei acest lucru, in repetate randuri. Atunci cand a fost in competitia "Dansez pentru Tine", roscata a avut o rabufnire in timpul antrenamentelor si a povestit cat de grea i-a fost copilaria.
"Am o familie pe care o intretin singura si nu m-am prostituat. Mi-e greu sa tin o familie in spate. Toti muncim, toti luptam sa ne fi mai bine.Taica-miu a vrut sa se sinucida, maica-mea a plecat de acasa. Nici mie nu mi-a fost deloc usor, nu am trait in puf", spus Bianca, atunci.
Bianca este foarte multumita de imaginea ei de acum. In sfarsit a ajuns unde si-a dorit
La ceva timp dupa aceasta declaratie, roscata a dezvlauit si cum a facut primii bani. In perioada liceului, sotia lui Victor Slav confectiona haine si le vindea pe la cunoscuti, pentru a face bani de buzunar.
"Mai mult de 90% din ce am in garderoba mea sunt creatiile mele. Si ce cumpar am tendinta de a modifica pentru ca vreau sa fiu unica. In liceu in clasa a IX-a am facut primii bani din hainele cusute cu mana pe care le-am vandut. Dadeam si pe datorie ca atunci erau alocatiile", a declarat vedeta.
Bianca Dragusanu, o craciunita sexy
Destinul a fost insa de partea ei, iar acum, la 31 de ani, Bianca a reusit sa isi implineasca visul de a avea independenta financiara necesara pentru a-si permite orice moft. Acum nu mai are nevoie nici de Mos Craciun si, daca acesta nu va veni la ea, isi va cumpara singurica darul dorit.
"Am independenta financiara incat, daca Mos Craciun nu vine la mine