Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...
OCTAVIAN ANDRONIC: Ponta-Antonescu: pact de coabitare? (AMOS News)
"Cum s-a ajuns aici? Foarte simplu: prin neasumarea erorilor comune. În faţa pericolului de explozie al noii “lovituri de stat” reprezentată de modificarea “pe şest” a Codului Penal în favoarea aleşilor, niciunul dintre copreşedinţii USL nu găseşte de cuviinţă să-şi recunoască partea de responsabilitate. Se scuză, copilăreşte, prin faptul că unul era plecat şi altul cu mintea în altă parte, lăsând ponoasele în spinarea lui Valerică Zgonea. Cel care nu cred că ar fi fost în stare să monteze o asemenea chestiune chiar şi la modul rudimentar în care a fost executată. Conflictul – cu accente nemaiîntâlnite în istoria relaţiei celor doi – ameninţă deja cu o escaladare care ar putea merge până la ruperea alianţei. Deloc voalat, ambii parteneri s-au referit la o asemenea eventualitate ca fiind posibilă. Miza disputei o constituie severa pierdere de credit pe care o implică scandalul din “marţea neagră”, cu consecinţe posibil dramatice pentru carierele celor doi politicieni. Pentru prima dată de la suspendare încoace, acuzele lui Băsescu apar ca având o motivaţie reală, dincolo de adversitatea politică, iar acest lucru are implicaţii suficient de grave ca să dea serios de gândit puterii în general."
RAMONA URSU: Uniţi, nu salvăm Basarabia! De ce nu le doresc moldovenilor să vrea în România (Adevărul)
"Ne-a lovit de-o bucată de vreme, nu prea multă, dragostea de ţară! De cealaltă ţară, mai exact. Republica Moldova. Da o dragoste de aia de zici că România a pierdut Basarabia acum vreo două săptămâni şi toată lumea arde de durere să o ia înapoi cât mai e frontul cald. Nu să treacă, Doamne fereşte!, zeci şi zeci d