Un comerciant de materiale pirotehnice a primit 6.000 de lei amendă, pentru că nu avea autorizaţie de funcţionare.
La începutul acestei săptămâni, poliţiştii au efectuat un control în parcarea unui magazin din Deva, în urma căruia a fost identificat administratorul unei societăţi comerciale din municipiul reşedinţă de judeţ, care nu avea autorizaţia de funcţionare pentru acel punct de lucru, emisă de municipalitate.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că agentul economic nu a respectat prevederile Legii nr. 12/1990, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 6.000 de lei şi i-au fost confiscate materiale pirotehnice (artificii) în valoare de peste 11.000 de lei.