Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapid îşi schimbă iar patronii! Bugetul va fi de 4 milioane de euro anual şi se implică şi Chelsea!

Publicat in Adevarul, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Adrian Zamfir ar urma să cedeze pachetul de acţiuni cel târziu în ianuarie. Giuleştenii ajung "pe mâna" unui grup de investitori.

Informaţia a fost dezvăluită la Radio GSP de impresarul Florin Manea, băiatul lui Nicolae Manea, cel care va ocupa funcţia de preşedinte în noua organigramă.

"Poate de Sărbători, cel mai târziu în ianuarie, Rapid va avea noi patroni. Va fi un grup de investitori, fiecare potent financiar. Toţi rapidişti, români, unii dintre ei trăiesc afară. Tata va fi preşedinte, Viorel Moldovan face parte din proiect şi ar putea chiar să cumpere acţiuni. Din partea mea, Moldovan poate să rămână 10 ani antrenor, tata n-o să-l dea afară niciodată.

În februarie suntem optimişti că vom scăpa de faliment şi toate deciziile vor fi luate imediat după aceea.

Bugetul va fi de 4 milioane de euro pe an. Avem nevoie de răbdare 3 ani, pentru ca apoi să avem o serie ca Lyon, 7 titluri la rînd. În România, cu un asemenea sistem gândit de mine, eu voi fi consilier, nu mă sperie decât CFR Cluj.

Am discutat cu cluburi mari, printre care Chelsea, să investească în centrul de copii şi juniori şi să aibă prioritate la transferurile celor mai talentaţi jucători.

Chiar şi departamentul scouting al lui Dinamo a fost propus de mine, iar Negoiţă m-a ascultat", a mai spus Florin Manea.

IONIŢĂ LA ASTRA, PENTRU 700.000 DE EURO

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 39 minute
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

Accident cu 5 mașini și 18 victime, dintre care zece copii, pe un drum din Constanța. A fost chemat elicopterul SMURD FOTO VIDEO

Ziare.com acum 18 minute
Un număr de 18 persoane, printre care 10 copii, au fost implicate într-un accident rutier cu cinci autoturisme, petrecut marţi, pe DJ 224, între localităţile Tortoman şi Siliştea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Ungaria şi Slovacia nu se mai opun numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO

Adevarul acum 16 minute
Ungaria nu se mai opune numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO, afirmă marţi presa olandeză preluată de Reuters.

Joburi pentru studenți și elevi pe timpul verii: Topul domeniilor care angajează tineri fără experiență

Wall-Street.ro acum 11 minute
Peste 40.000 de joburi au fost scoase în piață în ultima lună și jumătate, iar, dintre acestea, 16.000 se adresau candidaților care nu aveau niciun fel de experiență. Domeniile care au cea mai mare nevoie de acești candidați sunt retail, industria a

Premierul olandez Mark Rutte, mai aproape de şefia NATO. Se declară "prudent optimist" după ce a discutat cu Viktor Orban, care se opune candidaturii sale

News.ro acum 11 minute
Premierul olandez Mark Rutte a declarat marţi că este "prudent optimist" că va depăşi opoziţia Ungariei în ceea ce priveşte candidatura sa la şefia NATO, după ce a discutat cu premierul Viktor Orban. Însă el a avut dificultăţi în a-l convinge pe Orb

Teodor Cilan: „UAV oferă 800 de locuri la buget pentru admiterea 2024”

Arad24.net acum 34 minute
37 de programe de licență și 30 de master la cele 9 facultăți ale universității arădene de stat. Înscrierile la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad vor avea loc în perioada 8-24 iulie pentru specializările la care admiterea se va face pe bază de d

Farmaciştii solicită CNAS implementarea urgentă a unui nou flux de raportare a facturilor. Ei reclamă că, odată cu introducerea sistemului e-Factura, sunt în „imposibilitatea obiectivă” de respectare a termenului de 5 zile

G4Media acum 37 minute
Colegiul Farmaciştilor din România şi asociaţiile reprezentative solicită conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) implementarea „urgentă” a unui nou flux de raportare în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) pentru farmacii, tr

Istvan Kovacs, prima delegare la Euro 2024: va arbitra un meci exploziv din faza grupelor

Adevarul acum 58 minute
Istvan Kovacs va conduce meciul dintre echipele Sloveniei şi Serbiei, care va avea loc joi, de la ora 16.00, la Munchen, în Grupa C a Campionatului European, anunţă site-ul UEFA.

CE de nataţie: David Popovici s-a calificat în semifinale la 100 metri liber

News.ro acum 55 minute
David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 100 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad.

Focar de infecții în Japonia. O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore îi alarmează pe specialiști

Adevarul acum 16 minute
Cazurile de infecție cu o bacterie periculoasă și mortală au atins un nivel record în Japonia, iar experții nu înțeleg care este cauza care a dus la răspândirea acesteia, relatează CNN.

Vremea

București
acum

31°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°