Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu: Am promulgat bugetul de stat pe anul 2014

Publicat in Ziarul de Vrancea, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Traian Băsescu: Am promulgat bugetul de stat pe anul 2014 Sunt convins că ACCIZA la carburanţi poate fi evitată complet

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Palatul Cotroceni, că a promulgat bugetul de stat pe anul 2014, după cde Guvernul a fost de acord să amâne cu trei luni intrarea în vigoare a accizei pe carburant. Traian Băsescu a menţionat, de asemenea, că îşi asumă explicarea, în ianuarie, în discuţiile cu FMI, a erorilor legate de creşterea accizei la carburant. Preşedintele Traian Băsescu face o declaraţie de presă la 17.15

DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI

Despre bugetul de stat şi acciza la carburanţi

- Vreau să informez că am promulgat bugetul de stat pe anul 2014. Am făcut acest lucru pentru că Guvernul a fost de acord să amâne cu trei luni intrarea în vigoare a accizei pe carburant, motorină şi benzină. Faţă de 2,4 miliarde, cât era prevăzut în Bugetul de Stat venituri din această taxă, suspendarea aplicării pe trei luni înseamnă 600 de milioane de lei mai puţin în bugetul de stat, foarte mică în raport cu excesele din buget, şi care pot fi ajustate în foarte multe zone din Buget unde sunt bani în exces, fie că vorbim de banii de la Ministerul domnului Dragnea, de la Serviciul datoriei externe, de la minimalizarea unor încasări, cum e taxa pe stâlp.

- Sunt resurse foarte mari pentru ca această taxă barbară să nu fie introdusă.

- Obiectivul meu nu a fost legat de o confruntare, ci de a evita o greşeală. Atât Fondul, cât şi Banca Europeană au greşit. În acest sens, când va veni delegaţia FMI la Bucureşti, în ianuarie, îmi asum explicarea erorilor legate de creşterea accizei la carburant.

- Sunt convins că taxa poate fi evitată complet şi acesta va fi obiectul meu în discuţiile cu FMI. Eu nu voi valida nicio scrisoare către bordul Fondului în ceea ce priveşte introducerea acestei taxe.

- Este clar

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum 41 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 56 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Iohannis: Ziua Drapelului Naţional celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 26 iunie, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Naţional. Celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii române, a spus şeful statului.

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 2 ore
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°