Aceştia s-au reunit miercuri în ultima şedinţă din 2013. Au fost aprobate 17 proiecte, printre care proiectul privind ştrandul şi contorizarea individuală.
Consilierii locali s-au reunit, miercuri, în ultima şedinţă din acest an. Evenimentul s-a desfăşurat la Hotel Roman, iar membrii legislativului local au avut parte şi de colindători, înainte de a începe lucrările în plenul şedinţei. Cei care i-au colindat pe consilierii locali au fost elevi ai clasei pregătitoare A de la Colegiul Naţional “Roman-Vodă” şi trupa de mandoline “Pe plaiuri romaşcane”, formată din elevi de la aceeaşi unitate de învăţământ şi coordonată de Constantin Traciuc.
După ce au colindat, elevii au fost răsplătiţi cu bomboane şi colaci, iar cei 20 de consilieri prezenţi au început şedinţa. Primele discuţii au apărut la proiectul privind adaptarea unor taxiuri pentru transportul persoanelor cu handicap. Legea 448/2006 prevede ca operatorii de taxi ce deţin mai mult de două autoturisme să asigure cel puţin o maşină adaptată pentru transportul persoanelor care utilizează fotoliul rulant. “Este un efort financiar foarte mare pentru operatorii de taxi. Nu cred că acest regulament există şi în alte oraşe, eu nu am mai auzit de el. Ar trebui precizată o perioadă în care taximetriştii să se conformeze, nu putem da o hotărâre de azi pe mâine, fiindcă trecem printr-o perioadă foarte grea”, a spus consilierul PSD Eugen Păuleţ. “Nu putem să mai amânăm nimic, fiindcă legea este din anul 2006. Noi nu am fi introdus această obligaţie operatorilor de taxi, dar, în cadrul controlului care s-a făcut la Primărie, am fost avertizaţi de Curtea de Conturi că vom fi amendaţi”, a explicat Laurenţiu Dan Leoreanu. Proiectul în cauză a trecut fără votul consilierului Eugen Păuleţ.
Aleşii Romanului au fost de acord şi cu planul urbanistic de detaliu pentru ştrandul municipal. Primarul municipiului a prez