Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E OFICIAL. Comuna Şanţ va avea apă şi canalizare. Lucrările încep la primăvară

Publicat in Observator BN, miercuri 18 decembrie 2013 ·

În luna ianuarieva avea loc ultima etapă a proiectului privind realizarea reţelei de apă şi canalizare în comuna Şanţ, licitaţia în vederea stabilirii firmei care va executa lucrarea, urmând ca lucrările să înceapă odată cu venirea primăverii, pe un tronson de 45 de kilometri. Proiectul pentru apă şi canalizare a fost câştigat anul acesta de către primarul comunei Şanţ, Ioan Szabo, şi are o valoare totală de 4,7 milioane de euro. Reţeaua va deservi peste 3000 de locuitori ai comunei. „Suntem mulţumiţi, va fi o lucrare utilă pentru comuna Şanţ şi lucrurile vor intra în normal. Oamenii au început să se aşeze şi să înţeleagă că se fac lucruri bune pentru ei, dar nu numai pentru ei, ci şi pentru copiii lor, pentru că acestea sunt lucruri care vor rămâne. Mulţi oameni mi-au spus că şi-au dorit foarte mult apă şi canalizare, pentru ei sunt foarte importane, mai ales canalizarea, fiindcă unii au mari probleme cu decantoarele. În plus, va fi un lucru bun şi pentru dezvoltarea turistică a comunei Şanţ, este un prim pas în crearea unor condiţii bune şi corecte pentru dezvoltarea turismului“, e explicat primarul Ioan Szabo. Acesta a mulţumit şi Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud care l-a sprijinit în acest demers. . În luna ianuarieva avea loc ultima etapă a proiectului privind realizarea reţelei de apă şi canalizare în comuna Şanţ, licitaţia în vederea stabilirii firmei care va executa lucrarea, urmând ca lucrările să înceapă odată cu venirea primăverii, pe un tronson de 45 de kilometri. Proiectul pentru apă şi canalizare a fost câştigat anul acesta de către primarul comunei Şanţ, Ioan Szabo, şi are o valoare totală de 4,7 milioane de euro. Reţeaua va deservi peste 3000 de locuitori ai comunei. „Suntem mulţumiţi, va fi o lucrare utilă pentru comuna Şanţ şi lucrurile vor intra în normal. Oamenii au început să se aşeze şi să înţeleagă că se fac lucruri bune pentru ei, dar n

Articolul in Observator BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MARȘUL Bucharest Pride 2024, desfășurat în Piața Victoriei, este susţinut de 25 de ambasade: „Ne dorim un eveniment sigur pentru toţi”

Gandul acum 46 minute
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA fiind organizat de Asociaţia Accept. Astfel, de la ora 16.00 la ora 17.00 se vor întâlni participanţii pe Calea Victoriei

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 7 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Trenul Timișoara-Iași, întârziere de 5 ore. Motivul: o locomotivă defectă

Ziare.com acum o ora
Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi, cu plecare din Timişoara Nord sâmbătă dimineaţă, 29 iunie, va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute, informează CFR Călători printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, întârzierea este ge

Alertă DNSC: Domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios

G4Media acum 2 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează că domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios, după ce acesta a fost achiziţionat de către o organizaţie chineză la începutul anului 20

Vâlcea: Bărbat înecat într-un ştrand / El a fost găsit într-un bazin cu apă sărată şi nu a mai putut fi resuscitat

News.ro acum o ora
Un bărbat a murit, sâmbătă, înecat într-un bazin al unui ştrand din municipiul Râmnicu Vâlcea. La faţa locului au fost trimise echipaje medicale care au încercat resuscitarea victimei, însă fără rezultat.

Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute

News.ro acum 34 minute
Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi, cu plecare din Timişoara Nord sâmbătă dimineaţa, va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute, informează CFR Călători. „Trenul îşi va relua circulaţia în condiţii de siguranţă cu o locomotivă

Formula 1: Max Verstappen a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Austriei

News.ro acum o ora
Triplul campion mondial în exerciţiu Max Verstappen (Red Bull) a câştigat cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Austriei. Olandezul, care a câştigat toate cele trei sprinturi disputate în acest sezon, a devansat cele două monopos

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Congres USR - Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

News.ro acum 4 ore
Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

Șase medalii pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Ziare.com acum 3 ore
Elevii români au obținut o medalie de aur și cinci de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, desfășurată în Antalya (Turcia). Conform Ministerului Educației, cei şase medaliați sunt din Iași, București și Constanța. Medalia de a

Vremea

București
acum

33°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°