de Alexandra CHEŞCU
18 decembrie 2013 22:29
1 vizualizare
A-A+
O zi încărcată de colinde şi colindători ne-a fost dat să avem şi ieri, ca de altfel în fiecare zi a acestei săptămâni, primii dintre vestitorii Naşterii Domnului fiind 15 dintre membrii Asociaţiei Forumul Solidarităţii Sociale a Pensionarilor Sibiu. "Colo sus în vremea aceea", "Aseară pe-nserate", "Cerul şi pământul" şi "La nunta-n Cana Galilei" sunt colindele pe care le-am primit cu multă bucurie, la sediul redacţiei noastre, din partea colindătorilor care au venit "înarmaţi", nu doar cu veştile bune, creştineşti, ci şi cu clopoţei. Corul care a cuprins 13 membri a fost dirijat de Gheorghe Bozdoc, programul fiind deschis de Ioana Bălăşan, care l-a şi încheiat cu o urare de bine şi sănătate, alături de Constantin Cârstea.
"Am venit să colindăm datorită colaborării pe care o avem cu ziarul Tribuna, conform tradiţiei, pentru a nu se pierde datinile străbune. Sperăm ca şi cei tineri să ducă mai departe aceste obiceiuri de sărbătoare", a spus George Georgescu, preşedintele asociaţiei.
Ziarul Tribuna nu a fost singura oprire a colindătorilor de la Asociaţia Forumul Solidarităţii Sociale a Pensionarilor Sibiu, ei ducând vestea bună a Naşterii Mântuitorului şi la Prefectură, la Casa Judeţeană de Pensii, la Căminul pentru Persoane Vârstnice nr. 1 Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, la Primăria Municipiului Sibiu şi la Serviciul de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Sibiu.. de Alexandra CHEŞCU
18 decembrie 2013 22:29
1 vizualizare
A-A+
O zi încărcată de colinde şi colindători ne-a fost dat să avem şi ieri, ca de altfel în fiecare zi a acestei săptămâni, primii dintre vestitorii Naşterii Domnului fiind 15 dintre membrii Asociaţiei Forumul Solidarităţii Sociale a Pensionarilor Sibiu. "Colo sus în vremea aceea", "Aseară pe-nserate", "Cerul şi pământul" şi