Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Termen la depunerea cererile de ajutor pentru achiziţionarea tancurilor de răcire a laptelui

Publicat in Crisana, joi 19 decembrie 2013 ·

Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (CJAPIA) reaminteşte crescătorilor care deţin până la cinci vaci de lapte şi care se organizează într-o singura formă asociativă constituită într-o comună că pot solicita, până pe 30 decembrie, ajutorul de minimis pentru achiziţionarea de tancuri de răcire a laptelui.

Cuantumul sprijinului financiar este de 5.000 de euro pe forma asociativă, pentru un tanc de răcire cu capacitatea de 1.000 de litri, în această sumă intrând costurile aferente achiziţionării, instalarea tancului de răcire, instruirea pentru utilizarea lui şi asigurarea service-ului pe timp de 12 luni de la instalare. Valoarea totală a sprijinului financiar este de aproape 71 de milioane de lei şi de 5.000 de euro pe o singură formă asociativă. De ajutorul de minimis pot beneficia crescătorii de animale care fac parte dintr-o formă asociativă constituită la nivelul comunei, în scopul achiziţionării de tancuri de răcire a laptelui, dacă vacile de lapte sunt înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE) şi dacă forma asociativă în care sunt organizaţi nominalizează o persoană responsabilă cu asigurarea bunei funcţionări a colectării laptelui şi efectuării analizelor privind calitatea acestuia. Cererea pentru avizul prealabil trebuie depusă la Primăria pe raza căreia a fost constituită asocierea crescătorilor de vaci de lapte, până pe 30 decembrie. Cererea trebuie însoţită de copia actului de constituire a formei asociative, din care să reiasă scopul constituirii acesteia, respectiv achiziţionarea tancului de racire a laptelui pentru membrii săi, centralizatorul cu membrii formei asociative, care să ateste numărul de vaci de lapte pe fiecare membru şi numărul total de vaci de lapte, copia de pe actul de identitate al reprezentantului legal al formei asociative şi Hotărârea adunării generale a asociaţiei prin car

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

BREAKING Atacuri teroriste în Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie / un preot şi doi poliţişti, ucişi

G4Media acum 33 minute
Atacatori necunoscuţi au deschis focul împotriva unei biserici ortodoxe, a unei sinagogi şi a unui post de poliţie din regiunea Daghestan din Caucazul de Nord rus, un preot şi doi poliţişti fiind ucişi, a informat Ministerul de Interne, transmit age

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 22 minute
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

Punct pentru situaţii de urgenţă, deschis pe Transfăgărăşan. Acesta este disponibil non stop în următoarele trei luni

Adevarul acum 18 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş anunţă, duminică după amiază, că odată cu redeschiderea circulaţiei pe Transfăgărăşan a fost din nou pus în funcţiune un punct pentru situaţii de urgenţă. Acesta funcţionează în zona District Pisc

Maşină furată de pe o stradă din Timişoara, găsită în Bega

Press Alert acum o ora
< p> O maşină furată de pe strada Cugir, din Timişoara, a fost găsită de poliţişti în Bega în urma unei sesizări a unui adolescent care se plmba pe malul râului. „La data de 20 iunie 2024, în jurul orei 22:00, polițiștii Secției 5 Poliție Urbană Tim

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 3 ore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum 3 ore
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 6 ore
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

22°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

27°
dum.

18°/30°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/28°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

18°/26°
mar.

16°/29°
mie.

18°/27°
Timisoara
acum

25°
dum.

21°/34°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

20°/33°