La un an şi mai bine de serviciu ca şef de Executiv, Victor Ponta are viaţă din ce în ce mai grea la guvernare. Evident, în capul premierului se sparg toate cele: scumpiri, şomaj în creştere, relansare economică anemică, încasări puţine la buget, gologani în minus la investiţii, proteste în stradă, privatizări ratate, un parlament dominat de PSD, care scoate, pe şest, la vot, legi controversate pentru a le face aleşilor rost de superimunitate. Groso-modo toate astea sunt de admis pentru că rezolvarea lor intră în fişa postului. Nu de aici i s-ar complica lui Ponta viaţa de prim-ministru. El are de făcut faţă lucrăturilor permanente, clocite sus, în deal, la Cotroceni. Astfel de îmbârligături, ambalate demagogic, sub grija arzătoare pentru fericirea poporului şi soarta ţării, complică în mod nefast lucrurile. Ştiind din capul locului cu ce personaj nociv avem de-a face, premierul, deşi foarte tânăr, a avut acel dram de realism politic să accepte personajul ca pe un blestem şi să semneze pactul de coabitare. Pact pe care amicul de Alianţă, Crin Antonescu, făcând mult zgomot pe această chestiune delicată, nu l-a semnat. În baza „pactului, dl Băsescu îşi face de cap, cum se zice în popor, iar Ponta, care trebuie să guverneze, încasează la greu criticile „obiective” ale unui personaj care a făcut şi face mult rău şi ţării şi guvernării. Băsescu respinge legi, respinge propuneri de miniştri, refuză promulgarea bugetului. Toate aceste carotări prezidenţiale ar fi mai uşor de contracarat, dacă în USL ar fi înţelegere, mai multă responsabilitate în susţinerea proiectului comun de guvernare, finalmente, dacă şi prietenul politic Crin i-ar fi (cum era mai la început) tovarăş de drum, la bine, dar şi la greu. Căci unde-s doi, puterea creşte! (vorba lui „conu’ Văsâi Alicsăndri, cel care, pe la Mica Unire, o fost ministru în Ţara Moldovii).

Ori ce vedem noi, de la