Consilierii judeţeni au aprobat ieri, la ultima întâlnire din acest an, rectificarea bugetului propriu general al judeţului, cu suma de 700 000 lei. Consilierul democrat, Dan Vâlceanu a făcut câteva remarci atunci când a venit vorba de suplimentarea bugetului Spitalului Judeţean cu suma de 200 000 lei.
Consilierii judeţeni au muncit şi ieri, în ciuda faptului că întâlnirea a fost ultima pe acest an. Printre proiectele supuse aprobării s-a numărat şi cel ce a privit rectificarea bugetului propriu general al Consiliului Judeţean. Astfel, la partea de venituri s-a propus majorarea veniturilor secţiunii de funcţionare cu suma de 700 000 lei, suplimentându-se bugetul Consiliului Judeţean cu suma de 200 000 lei. În privinţa, bugetulului Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, s-a propus majorarea veniturilor secţiunii de funcţionare, suplimentându-se la indicatorul „venituri din prestări servicii” cu suma de 200 de mii lei, respectiv cu suma de 500 de mii lei, la indicatorul „venituri din contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate”. „Spre bucuria noastră bugetul Spitalului Judeţean a fost adiţionat pozitiv la partea de venituri şi este necesar să majorăm partea de venituri la instituţiile publice cu venituri proprii şi finanţate parţial din bugetul statului”, a declarat Ion Călinoiu. Consilierul judeţean din partea PDL Gorj, Dan Vâlceanu, a declarat că nu este normal ca suplimentarea să se faca pe venituri estimative, ci pe unele reale.
Pe lângă acesta, au fost vizate şi proiecte privind stabilirea unor măsuri pentru delegarea gestiunii sistemelor de utilităţi publice aferente serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, hotărârea privind aprobarea preţurilor medii ale produselor agricole pentru anul 2014. Un alt proiect supus aprobării în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Judeţean a fost şi cel privind acordarea unor indemnizaţii speci