Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Terminaţi cu prostiile, că este bun un tun de zăpadă!

Publicat in Vocea Brailei, vineri 20 decembrie 2013 ·

În primul rând, anunţ că mă doare în cot de faptul că propunerea cu tunul de zăpadă a venit de la madam Simona Drăghincescu.

Eu vreau să spun că la acest moment, când nu e zăpadă afară (şi se pare că nici nu va fi prea curând), ideea de a amplasa un tun de zăpadă într-un parc public, unde să vină să se joace copiii (eventual şi adulţii) este una inspirată. Iar eu o susţin. Nu pe Drăghincescu, ci ideea. Pentru 5.000 sau 10.000 de euro, cât ar costa un astfel de tun, adică o sumă de rahat în comparaţie cu cei 5 milioane de euro arşi de Fudulaiche, nici nu vreau să îmi bat capul.

Eu aş face aşa. Aş accepta varianta propusă de Drăghincescu, aş lua tunul, aş da zăpadă copiilor în parc în iarna asta, iar la primăvară aş începe liniştit o anchetă. Ca să aflu dacă Drăghincescu şi proprietarul tunului de zăpadă (firma cu pricina) au vreo treabă, dacă independenta Simona Drăghinceasca a avut interes la acea firmă, dacă şi-a tras sau nu bani, etc. O să ziceţi că la primăvară o să fie prea târziu pentru anchete şi alte alea, căci tunul de zăpadă a fost deja achiziţionat, că banii publici au fost deja cheltuiţi. Bine, mă, atunci staţi cu copiii în nămol prin parcuri şi fiţi bucuroşi că aţi economisit 5.000 de euro!

În primul rând, anunţ că mă doare în cot de faptul că propunerea cu tunul de zăpadă a venit de la madam Simona Drăghincescu.

Eu vreau să spun că la acest moment, când nu e zăpadă afară (şi se pare că nici nu va fi prea curând), ideea de a amplasa un tun de zăpadă într-un parc public, unde să vină să se joace copiii (eventual şi adulţii) este una inspirată. Iar eu o susţin. Nu pe Drăghincescu, ci ideea. Pentru 5.000 sau 10.000 de euro, cât ar costa un astfel de tun, adică o sumă de rahat în comparaţie cu cei 5 milioane de euro arşi de Fudulaiche, nici nu vreau să îmi bat capul.

Eu aş face aşa. Aş accepta varian

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 6 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 9 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 10 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°