S-a născut în Ucraina, la Poltava, la 21 decembrie 1722, primind la botez numele Petru. Deşi a avut 11 fraţi, au murit cu toţii înainte de a împlini 20 de ani. A rămas orfan de tată la vârsta de 4 ani, fiind învăţat să scrie de către mama sa şi un frate mai mare, preotul Ioan. Între anii 1735-1739, a urmat cursurile Academiei duhovniceşti din Kiev, însă a rămas dezamăgit de accentul prea mare pus pe scolastică, în detrimentul literaturii ascetice. Ia hotărârea de a se călugări, dar primele mănăstiri în care a intrat, Liubetk şi Medvedovschi, i-au rezervat două experienţe amare. Întorcându-se la Lavra Pecerska din Kiev, Petru, devenit rasoforul Platon, a decis, împreună cu un prieten, Alexie, să plece în Ţările Române, întrucât auzise despre călugării îmbunătăţiţi de aici. În anul 1743, s-a stabilit la schitul Trăisteni, după o scurtă oprire la schitul Dălhăuţi. Aici l-a cunoscut pe marele său povăţuitor, stareţul Vasile de la Poiana Mărului. După doi ani, s-a mutat la schitul Cârnul, aflat sub povăţuirea spirituală a aceluiaşi Vasile. În anul 1746, ascultând un gând mai vechi, a plecat cu mai mulţi călugări în Muntele Athos, stabilindu-se la schitul Kyparis. Negăsind un duhovnic pe măsură, s-a retras în singurătate. În 1750, a venit în Muntele Athos şi povăţuitorul său, Vasile, care l-a sfătuit să nu stea singur, ci impreună cu doi-trei fraţi. Astfel, a pus bazele unei mici obşti româneşti, iar el este călugărit de Vasile cu numele Paisie. În 1758, înmulţindu-se numărul fraţilor, s-a mutat la schitul Sf. Ilie, Paisie fiind hirotonit ieromonah. Obştea sa a devenit din ce în ce mai cunoscută, atrăgând tot mai mulţi călugări. Neavând o mănăstire proprie, Paisie, împreună cu 64 de călugări, a hotărât, după 17 ani de vieţuire în Sfântul Munte, să se întoarcă în Moldova, devenind stareţ la Dragomirna, Secu şi apoi Neamţ. În 1763, a ajuns în Ţara Românească, oprindu-se la s