Fata în vârstă de 19 ani din Moldoviţa care cântăreşte 16 kilograme care a fost hrănită doar cu lapte urmează să fie preluată, după ce va fi externată din spitalul ieşean, într-un centru pentru copii, chiar dacă este adultă.
Purtătorul de cuvânt al DGASPC Suceava, Nicoleta Daneliuc, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că faţă va fi instituţionalizată într-un centru pentru copii chiar dacă este adult, transmite Mediafax.
"Vom găsi un loc, dar problema cea mai mare este că fata este ataşată de familie, este ataşată atât de mama, dar mai ales de sora ei geamănă care, la momentul vizitei, era foarte speriată de faptul că va fi despărţită de sora ei. Dar având în vedere situaţia, se impune luarea tinerei într-un centru şi vom vedea cum se recuperează şi, pe partea de ataşament, vom vedea ce putem face", a spus Daneliuc. Ea a precizat că deja faţă a luat în greutate în jur de două kilograme.
Encefalopatie şi retard psihic sever
Daneliuc a explicat că tânăra a fost diagnosticată cu encefalopatie şi retard psihic sever, arătând că, de obicei, copiii cu acest tip de afecţiune au greutatea mult mai mică decât cea normală. Ea a spus că în cadrul anchetei sociale efectuate în cazul acestei tinere este "bifat că nu există nici un risc de abuz sau neglijare".
Purtătorul de cuvânt al DGASPC Suceava a spus că tânăra are o relaţie de ataşament faţă de familie şi că dacă ar fi fost abuzată sau neglijată aceste semne s-ar fi observat, dar că este posibil că familia să nu fi ştiut cum să îngrijească un copil cu nevoi speciale sau cum să-i dea să mănânce şi în acest caz ar fi trebuit să ceară mai departe ajutor de specialitate.
"Nu cred că nu i-au dat ei să mănânce, că familia ar fi ţinut-o înfometată, noi credem că s-a încercat, nu au ştiut şi ar fi trebuit să apeleze mai departe să fie ajutaţi", a precizat Daneliuc.
@