Ce face un preot de Crăciun, în afară de slujba de la Biserică? Este întrebarea pe care mi-au pus-o câţiva colegi jurnalişti. Cum nu este nici un secret, ofer un răspuns lămuritor, atât lor, cât şi celor care au, poate, această curiozitate.

Pentru mine, ca preot, Sărbătorile Crăciunului (similar şi cele ale Paştelui) se pot încadra în sintagma: misiune prin comuniune. Practic, mă întâlnesc cu foarte mulţi creştini, motiv pentru care am un regret că Sărbătorile Crăciunului nu ţin până la Paşti. E drept că ne întâlnim şi după Sărbători, dacă altfel nu reuşim însă...nu este chiar la fel.

Întâlnirile încep însă cu mult dinainte de Sărbători, din Postul Crăciunului, la scaunul Spovedaniei. Asta pe lângă celelalte îndatoriri zilnice legate de Biserică sau de presă. Zi de zi, după un program convenit, mă văd cu toţi fii mei duhovniceşti, care m-au ales să le fiu părinte întru Hristos. Copii, tineri, maturi, bătrâni, fiecare are nevoie de iertarea şi sfatul lui Dumnezeu, aşa că trebuie să le fiu alături. Uneori mă prinde seara târziu, alteori mă trezesc dimineaţa devreme, în lămurirea chestiunilor sufleteşti care ard. Pentru că, să recunoaştem, dacă interiorul nu este bine pus la punct, cele din exterior vor avea de suferit. Şi, de la an la an, constat că frământările şi căutările oamenilor se înmulţesc, cauzele fiind diverse. Ceea ce înseamnă mai multă nevoie de misiune şi de pastoraţie.

Sărbătorile de iarnă prilejuiesc însă şi alte două momente, foarte asemănătoare între ele: vizitele pastorale pe la casele credincioşilor, odată cu Icoana Naşterii Domnului (la care o să mă refer în continuare), iar a doua oară cu sfinţirea caselor de Bobotează. Aici discuţiile sunt intens polemizate de către unii cetăţeni, care nu văd cu ochi buni această practică. Să lămurim un pic.

Această vizită are un rol dublu. Primul este cel misionar, pentru că preotul, închi