Primarul municipiului, Aurel Simionescu, a declarat ca a purtat deja discutii cu directorul Companiei CUP Dunarea, referitor la debransarea de la reteaua de apa a unor asociatii cu mari datorii, care s-au soldat cu succes, insa pe o perioada determinana, si anume dupa Anul Nou, apa iarasi va fi inchisa, daca nu se mai achita din sumele restante: “Am facut aceasta mediere intre unele asociatii si Compania de apa, dar vreau sa se inteleaga ca am ajuns in aceasta situatie tocmai pentru faptul ca vecinii n-au vrut sa se certe intre ei, ca am vrut sa fim prieteni cu administratorul, ca presedintele este ruda noastra. Pe de alta parte, s-a intamplat asta pentru ca la nivelul regiei de apa, a autoritatilor locale, a existat un anumit tip de intelegere. «Haideti, ca nu se poate, ca e vara si cum sa-i lasam fara apa», «hai ca e iarna si sunt sarbatori», si atunci, unele dintre asociatii, profitand de aceasta situatie, au ajuns sa aiba datorii de sute de milioane de lei, chiar miliarde. Nu putem sa mergem in continuare pe formula in care administratorul fuge cu banii, cu cateva sute de milioane de lei, iar cineva, dupa aceea, trebuie sa aiba grija in continuare de cei care nu s-au ingrijit ca sa nu se intample aceste lucruri. Vom vedea cum evolueaza zilele acestea situatia pentru fiecare dintre asocialtiile care mai au probleme, o sa vedem ce masuri luam”. Primarul municipiului, Aurel Simionescu, a declarat ca a purtat deja discutii cu directorul Companiei CUP Dunarea, referitor la debransarea de la reteaua de apa a unor asociatii cu mari datorii, care s-au soldat cu succes, insa pe o perioada determinana, si anume dupa Anul Nou, apa iarasi va fi inchisa, daca nu se mai achita din sumele restante: “Am facut aceasta mediere intre unele asociatii si Compania de apa, dar vreau sa se inteleaga ca am ajuns in aceasta situatie tocmai pentru faptul ca vecinii n-au vrut sa se certe in