Specialiştii spun că speranta de viaţă ar putea fi mai mare, dacă nu ne-am confrunta cu boli care “devorează” speranţa că am putea trăi mai mult.
Potrivit unui studiu întocmit nu demult de către de Institutul de evaluare a sănătăţii de la Universitatea Washington, a crescut numărul bolilor cronice care afectează organismul la vârsta adultă. Iar acest lucru se întâmplă la nivel mondial.
În top
Pe lista bolilor care duc la cele mai multe decese, primul loc este ocupat de bolile cardiovasculare şi atacul cerebral. Cancerul de plămâni se află pe locul 5, iar alte forme de cancer, cum sunt cel de ficat, stomac sau colon, se află de asemenea în “top 20″. Faţă de anul 1990, când ocupa locul 35, SIDA a sărit pe locul 6.
Una dintre constatările cele mai frapante ale studiului este faptul că în America Latină cea de-a treia cauză a deceselor în rândul bărbaţilor o reprezintă omuciderile, element aflat pe locul 21 pe plan mondial şi pe locul 57 în Europa.
Totodată, sinuciderile, care se află tot pe locul 21 pe plan global, reprezintă cea de-a 9-a cauză a deceselor în rândul femeilor din “cercul sinucigaş” al Asiei, ce se întinde din India până în China.