Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statele Unite, JO de la Soci și gestul prezidențial în apărarea drepturilor minorităților sexuale din Rusia

Publicat in Radio Europa Libera, vineri 20 decembrie 2013 ·

Human Rights Watch: ar fi fost preferabil ca Obama să se fi dus la Soci și să vorbească despre înrăutățirea situației din Rusia.

Gestul presedintelui Obama de a nu trimite o delegatie la cel mai inalt nivel la Soci, pentru Jocurile Olimpice de Iarna, nu este un boicot. Dar ce efect are? Corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

De peste un deceniu nu s-a mai intimplat ca Statele Unite sa nu trimita fie presedintele, fie membrii ai familiei sau vice-presedintele sau un membru al cabinetului la deschiderea sau inchiderea unei Olimpiade. La Soci, delegatia va fi condusa de un fost ministru. In plus, ca raspuns la propaganda anti-homosexuali a Moscovei, delegatia americana va cuprinde membrii ai acestei comunitati - fosta jucatoare de tenis, Billie Jean King si hocheista Caitlin Cahow.

La Soci nu se vor duce nici liderii Frantei si Germaniei, gest apreciat de organizatii pentru drepturile omului. Unii dintre acestia, cum este Tatiana Lokșina, adjuncta directorului diviziei din Rusia a organizatiei Human Rights Watch, a spus ca prefera ca Obama sa se fi dus la Soci si sa vorbeasca despre inrautatirea situatiei din Rusia. „Daca nu era pregatit sa o faca, atunci a luat o decizie buna” - a spus Lokșina.

Surse de la Kremlin spun ca gestul ilustreaza politica zig-zag a presedintelui Obama, care in vara a anulat summitul preconizat cu Putin, dupa ce acesta a acordat drept de sedere lui Edward Snowden, pentru ca apoi sa-i solicite ajutor liderului rus, pentru rezolvarea crizei armelor chimice siriene. Andrei Klimov, adjunctul presedintelui comisiei pentru relatii externe din Duma a spus ca homesexualii nu sint o prioritate pentru Obama si ca decizia neparticiparii la Jocuri nu va modifica nici in bine nici in rau raporturile ruso-americane.

Militanti pentru drepturile omului din Rusia sustin ca nu au ce

Articolul in Radio Europa Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum o ora
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum o ora
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Şedinţa CSAT a început: sistemul PATRIOT şi candidatura lui Iohannis la şefia NATO, pe ordinea de zi

Mediafax acum 36 minute
Şedinţa CSAT a început, reiese din imaginile transmise de Administraţia Prezidenţială. Sunt prezenţi, printre alţii, premierul Marcel Ciolacu, miniştrii Economiei şi Justiţiei, Radu Oprea şi Alina Gorghiu, precum şi şefi ai serviciilor de informaţii

Lipsa cimitirelor de animale, o problemă ridicată tot mai des de iubitorii de patrupede din Arad / ”Singura opțiune, la care nu am fi vrut să apelăm, a fost incinerarea”

G4Media acum o ora
Iubitorii de animale din Arad dezbat tot mai aprins, în mediul online, problema lipsei cimitirelor pentru patrupede, mai ales persoanele care locuiesc la bloc plângându-se că nu au unde să-şi îngroape prietenii necuvântători de care au avut grijă an

România, locul 47 în clasamentul FIFA. Tricolorii au coborât un loc

News.ro acum 31 minute
Naţionala de fotbal a României a coborât o poziţie şi se află pe locul 47 în clasamentul FIFA dat publicităţii joi. Argentina, campioana mondială, continuă să conducă în ierarhie. România are 1462.35 puncte. Adversarii tricolorilor în Grupa E de la

Polonezul Szymon Marciniak arbitrează meciul Belgia - România, de la Euro-2024

News.ro acum 44 minute
Arbitrul polonez Szymon Marciniak va conduce la centru meciul Belgia - România, care se va disputa, sâmbătă, de la ora 22.00, în grupa E de la Euro-2024. Marciniak va fi ajutat la cele două linii de Tomasz Listkiewicz şi Adam Kupsik, iar rezervă va

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 5 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 4 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/28°
Constanta
acum

35°
joi

21°/35°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°