Lungmetrajul "12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave", regizat de Steve McQueen, a primit nouă nominalizări la cea de-a 34-a gală a premiilor decernate de asociaţia britanică London Critics' Circle
"12 ani de sclavie" va concura la categorii majore, precum "filmul anului", "regizorul anului", "scenaristul anului", iar actorii Chiwetel Ejiofor, Michael Fassbender şi Lupita Nyong'o au fost nominalizaţi la categoriile de interpretare, informează deadline.com.
Pe poziţia următoare în topul filmelor care au primit cele mai multe nominalizări se află lungmetrajul "Philomena", regizat de Stephen Frears, care va concura la cinci categorii de premii.
Alte filme care au primit nominalizări multiple sunt "Blue Jasmine", de Woody Allen, "Filth", de Jon S. Baird, "Gravity", de Alfonso Cuaron, şi "The Wolf Of Wall Street", de Martin Scorsese.
La categoria "filmul anului" vor concura 10 lungmetraje: "La vie d'Adèle", "Blue Jasmine", "Frances Ha", "Gravity", "La Grande Bellezza", "Her", "Inside Llewyn Davis", "Nebraska", "12 Years A Slave", "The Wolf Of Wall Street".
La categoria "filmul străin al anului" vor concura peliculele "La vie d'Adèle", "Caesar Must Die", "Gloria", "La Grande Bellezza", "A Hijacking".
La categoria "filmul britanic al anului" au fost selecţionate lungmetrajele "A Field In England", "Filth", "Philomena", "Rush", "The Selfish Giant".
Alfonso Cuarón - "Gravity", Paul Greengrass - "Captain Phillips", Steve McQueen - "12 Years A Slave", Paolo Sorrentino - "La grande bellezza", Martin Scorsese - "The Wolf Of Wall Street" vor concura la categoria "regizorul anului".
La categoria "actorul anului" au fost nominalizaţi Bruce Dern ("Nebraska"), Leonardo DiCaprio ("The Wolf Of Wall Street"), Michael Douglas ("Behind The Candelabra"), Chiwetel Ejiofor ("12 Years A Slave") şi Tom Hanks ("Captain Phillips").
La catego