Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hagi: Am primit o ofertă foarte importantă de la Galata, dar am refuzat

Publicat in Gandul, sâmbătă 21 decembrie 2013 ·

Finanţatorul FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă, după meciul cu Concordia Chiajna, câştigat cu scorul de 2-1, că în urmă cu o lună a primi o ofertă foarte importantă de la una dintre fostele sale formaţii, Galatasaray, dar a refuzat-o pentru că nu mai vrea să preia "echipe din drum".

"Gică (n.r. - Popescu) a fost în tribună la meci. Nu pot uita lucrul care-mi place cel mai mult, adică să antrenez. Dar, n-am primit nicio ofertă din partea lui. Am primit în schimb una de la Galata, acum o lună, o ofertă foarte importantă, atât din punct de vedere al contractului, cât şi al provocării profesionale, dar am refuzat pentru că nu mai accept să preiau echipe din drum. Poate, într-o zi, dacă va fi de la început, voi accepta, să creez eu strategia şi filosofia pentru ca mai apoi să pot fi judecat corect. Aşa, pe drum, parcă mă urc în căruţă şi-mi dau seama apoi că dau de altceva", a spus Hagi pentru Digi Sport, informează digisport.ro.

Formaţia FC Viitorul a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa Concordia Chiajna, într-un meci restanţă din etapa a doua a Ligii I, în care a reuşit să revină şi să se impună deşi a evoluat în inferioritate numerică din minutul 32.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Băluţă '55 şi Larie '83 (penalti). Pentru Concordia a înscris Roşu '32.

Finanţatorul FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă, după meciul cu Concordia Chiajna, câştigat cu scorul de 2-1, că în urmă cu o lună a primi o ofertă foarte importantă de la una dintre fostele sale formaţii, Galatasaray, dar a refuzat-o pentru că nu mai vrea să preia "echipe din drum".

"Gică (n.r. - Popescu) a fost în tribună la meci. Nu pot uita lucrul care-mi place cel mai mult, adică să antrenez. Dar, n-am primit nicio ofertă din partea lui. Am primit în schimb una de la Galata, acum o lună, o ofertă foarte importan

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 8 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Şase pelerini Hajj au murit din cauza căldurii la Mecca, unde temperaturile urcă spre 48 de grade Celsius

News.ro acum 2 ore
Şase oameni au murit din cauza căldurii în timpul pelerinajului Hajj spre Mecca, în contextul avertizărilor făcute de oficiali saudiţi conform cărora temperaturile ar putea ajunge, în timpul adunării anuale, la 48 de grade Celsius (118 grade Fahrenh

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum o ora
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Accident tragic în Prahova: O femeie de 39 de ani a murit și alte patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite

Ziare.com acum 8 ore
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, 15 iunie, pe Drumul Național 72, în județul Prahova, după ce o mașină s-a ciocnit cu un TIR. O femeie de 39 de ani a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite. Accidentul rutier s-a produs

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 10 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 13 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Alegeri parlamentare în Franţa: 250.000 de manifestanţi au protestat împotriva extremei drepte în Franţa

G4Media acum 10 ore
Cel puţin 250.000 de persoane au mărşăluit sâmbătă în Franţa, în semn de protest împotriva extremei drepte, aflată în poziţie de forţă în perspectiva alegerilor legislative anticipate convocate de preşedintele Emmanuel Macron, în timp ce noua coaliţ

Ministerul Educaţiei oferă informaţii utile pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a/ Ce marcaje sunt permise şi cum pot corecta elevii un răspuns

News.ro acum 11 ore
Ministerul Educaţiei transmite, sâmbătă, informaţii utile elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a, explicând ce marcaje sunt permise în lucrări şi cum pot candidaţii să corecteze răspunsurile. Evaluarea Naţională pen

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum 9 ore
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

17°
dum.

14°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

17°
dum.

15°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°