Pe primul loc și la mare distanță de a doua clasată se află în acest an „cu subiect și predicat” pe lîngă verbele „a spune”, „a zice”, „a preciza”, „a aminti”. De obicei vorbulița asta e folosită la persoana I singular: „I-am zis cu subiect și predicat că…”. Se pare că pentru cei care întrebuințează această construcție, ea mai convingătoare decît „limpede”,eventual la superlativ absolut , „explicit” sau „fără echivoc”.
Tot în acest an, nu mai zicem la televizor „Cum adică?” sau „Nu știm că…?” ori „Să nu facem pe naivii!” În locul lor rostim, cu un atoateștiutor apropo: „Despre ce vorbim!?”
„Cu toată stima, dar…” sau în formula și mai ceremonioasă „Vă stimez și vă prețuiesc, însă…” la începutul unei adresări către cineva pe care-l acuzi de diverse chestii cîtuși de puțin stimabile sau demne de prețuire. Anul trecut formulele introductive pentru asemenea acuzații erau: „Nu vreau să vă supăr/ indispun…” sau „Să nu mă înțelegeți greșit!”
O nouă carieră cunoaște „Pe undeva…”, vorbă pe care am auzit-o prima oară cînd eram la liceu, ceea ce vrea să însemne fie o aproximare, în regimul unei discuții cu pretenții intelectuale, ca în „Pe undeva ai/aveți/are dreptate!”, fie o încercare de a îmblînzi cu ștaif o afirmație politicos depreciativă. De la „Pe undeva n-aveți/n-are dreptate !”, pînă la categorica: „Pe undeva spune prostii/timpenii!”
„V-am prevenit că…” în care vorbitorul vrea să reamintească, modest, că el a zis demult cutare lucru care de-abia acum e înțeles la adevărata și grava, mai ales grava, lui valoare.
„Să developăm împreună” . Asta le place moderatorilor tv, dar și comentatorii au asemenea slăbiciuni fotografice, care-i fac să se simtă mai importanți.
„S-o spunem/zicem pe-a dreaptă!” în toiul sau la sfîrșitul unei discuții în care conlocutorii nu sînt de acord. Cel care face uz de vorbulița asta încearcă să dea impresia c
