22 decembrie 2013, o zi cu o semnificaţie tristă pentru români, pentru câmpulungeni, deşi, în urmă cu 24 de ani, sperau că va fi mai bine. Acum, după aproape o jumătate de veac, realizează că viaţa lor s-a schimbat, dar nu în bine. O stare de spirit dramatică la unison, pe care am descoperit-o pe străzile oraşului nostru. Pensionari bolnavi, care, pentru a avea medicamente, renunţă la mâncare, căldură, oameni la vârsta a III-a, încercănaţi, cu ochii pierduţi în amintiri, care nu mai speră în nimic, oameni cărora li s-a furat viaţa, şi înainte, şi după ’89. Au cumpărat pâine pe cartelă şi au stat în întuneric orele în care Ceauşescu întrerupea lumina, dar regretă acel regim. Unii supravieţuiesc pentru că îi ajută copiii, alţii fac economie la limita existenţei şi merg mai departe, pentru că nu au de ales. Aceasta este realitatea unui Câmpulung, în care, acum 24 de ani, s-a crezut într-o… iluzie.
• Pentru mine e mai rău acum. Regret perioada comunismului. Şi nu numai eu, cred că trei sferturi din oamenii în vârstă, în afară de cei care au pensii mari, regretă. Sunt oameni care, ca să-şi cumpere un medicament, nu mai au ce pune pe masă. Aveam înainte de ’89 cămara plină cu sticle de ulei, aveam zahăr de făceam prăjituri non-stop. Oamenii în vârstă au nevoie şi de medicamente sau un regim alimentar. Am o vecină care, ca să-şi cumpere un medicament, nu are ce mânca acum, de sărbători. Are 400 de lei pensie. Acum sunt magazinele pline cu de toate, dar te duci şi te uiţi. Ceauşescu îţi dădea casă, serviciu, copiii erau altfel educaţi, acum e dezmăţ total. Nu am vrea să fie ca înainte, dar să nu mai fie diferenţa aceasta mare de pensii între parlamentari, senatori şi…. dracu să-i mai ia, şi pensionarii obişnuiţi. Să se gândească şi la noi, că suntem şi noi suflete. Trebuie să mâncăm, să ne plătim hangaralele, medicamentele. De vină sunt parlamentarii cu