Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Personalitatea anului 2013 în România: programatorul

Publicat in BusinessMagazin, luni 23 decembrie 2013 ·

Creatorii de software români au trăit efervescent în 2013. Au creat programe noi, au vândut companii, au angajat sute de oameni şi cei mai mulţi au plecat să facă afaceri în valea la care visează toţi softiştii de pe planetă.

S-a vorbit în 2013 despre o nouă bulă în domeniul tehnologiei. Despre un Silicon Valley care fierbe. Despre listări şi vânzări cu atât de multe zerouri în coadă de parcă ultimii cinci ani de tristeţe economică nici nu ar fi existat. A fost un an plin pentru oamenii din domeniu, atât în România, cât şi în lume. S-a vândut Tumblr, s-a listat Tweeter, iar Facebook a reuşit să convingă acţionarii că încă mai poate genera mulţi bani.

IT-ul românesc s-a simţit şi el bine în contextul favorabil la nivel mondial. În România s-au făcut angajări, s-au creat programe, s-au vândut companii, s-au născut proiecte şi s-au câştigat finanţări. Radu Georgescu a făcut al treilea exit. Compania lui Laurenţiu Russo a angajat peste 150 de oameni într-un Cluj unde softul a înlocuit efervescenţa industrială din anii trecuţi. O absolventă frumoasă de Stanford a obţinut finanţare pentru o reţea de socializare în Statele Unite, iar Bogdan Tudor şi Cosmin Ciobanu şi-au deschis birouri în Silicon Valley, acolo unde sunt prezenţi deja Bitdefender sau Avangate, compania vândută de Radu Georgescu.

Softistul a fost constant, în ultimii ani, o figură complexă şi a reprezentat o industrie cu o creştere susţinută. De ce a devenit personalitatea anului în 2013, an în care mai multe industrii au dat semne, uşoare, de revenire?

Prima explicaţie o oferă Bobby Voicu, bloggerul-antreprenor care a lansat Mavenhut: „Cred că 
software-ul de orice fel face parte din viaţa de zi cu zi din ce în ce mai mult şi, în contextul în care cele mai vizibile tranzacţii din acest an au fost cele legate de software, este un moment bun pentru o astfel de alegere“.

A dou

Articolul in BusinessMagazin >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 39 minute
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Trump s-a prezentat drept președintele ”crypto” la o strângere de fonduri din San Francisco

Ziare.com acum o ora
Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump s-a prezentat drept un campion al criptomonedelor şi a criticat încercările democraţilor de a reglementa acest sector în timpul unei strângeri de fonduri din San Francisco, au declarat trei surse pre

În România contează totul, mai puţin alegerile europarlamentare, scrie POLITICO

HotNews acum 39 minute
În ultima zi de campanie electorală în România, alegerile pentru Uniunea Europeană au fost despre... alte alegeri, scrie POLITICO. Chestiunile legate de UE au fost absente din campanie, partidele luptându-se mai ales pe teme locale, cum ar fi corupţ

Un judecător de la Curtea Supremă a recunoscut că a acceptat două sejururi de lux de la un miliardar american

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei mai conservatori doi judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, criticat pentru că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican, a recunoscut că a acesta i-a plătit pentru două sejururi de lux în 20

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. De ce este important Parlamentul European

News.ro acum o ora
Cetăţenii Uniunii Europene voteazî în perioada 6-9 iunie în cadrul alegerilor europarlamentare, pentru a-i desemna pe cei 720 de noi membri ai Parlamentului European (eurodeputaţi) pentru următorii cinci ani. De ce este important? Reuters încearcă s

Casa Albă, înconjurată de garduri de protecție. Sunt așteptate ample manifestații pro-palestinieni în acest weekend

Ziare.com acum 2 ore
Activiştii pro-palestinieni care cer încetarea războiului din Gaza şi a sprijinului american pentru Israel intenţionează să înconjoare Casa Albă în timpul unui protest, în weekend, determinând măsuri de securitate suplimentare, inclusiv instalarea d

Marcel Ciolacu: Sunt şocat de vestea atacului asupra prim-ministrului danez Mette Frederiksen. Violenţa nu îşi are locul în societăţile noastre

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi-a exprimat solidaritatea cu prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, în urma atacului suferit. ”Violenţa nu îşi are locul în societăţile noastre”, a subliniat el. Ciolacu a afirmat, vineri noaptea, într-o postare pe

ONU trece Israelul pe lista țărilor care comit violențe împotriva copiilor la o zi după ce o școală din Fâșia Gaza a fost bombardată

Ziare.com acum 2 ore
Organizaţia Naţiunilor Unite a adăugat Israelul pe lista globală a statelor şi a grupurilor armate care au comis violenţe împotriva copiilor, potrivit reprezentantului ţării la ONU, Gilad Erdan, relatează The Guardian. Vestea includerii Israelului p

România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri

Mediafax acum o ora
După ce şi-au disputat titlul mondial în 2023, atunci când „tricolorii" au egalat pe final de meci şi apoi au câştigat trofeul la penalty-uri, cele două s-au reîntâlnit în semifinala europeanului din din Bosnia & Herţegovina. La capătul timpului reg

Vremea

București
acum

26°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

23°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°