Un adevărat pelerinaj a fost organizat în acest an de la Cluj-Napoca la Blaj şi la Săvârşin. Trei autocare, două microbuze şi zeci de maşini personale au plecat duminică dimineaţa din Cluj-Napoca pentru a-i colinda pe membrii Casei Regale a României, în frunte cu Majestatea Sa, Regele Mihai I, şi pe cei ai Curiei Arhiepiscopale Majore a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în frunte cu preafericitul cardinal Lucian Mureşan. Au pregătit colinde copiii din corul Allegria, al parohiei greco-catolice Andrei Mureşanu din Cluj-Napoca, un cor condus de Cristina Nagy, precum şi copiii din corul Transylvania College. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Cluj Today, iar la colindul regal au mai participat reprezentanţi ai Parohiei Greco-Catolice Făget, în frunte cu părintele Remus Tegzeşiu, dar şi ai Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei din Cluj.
”Este un moment emoţionant şi sperăm să devină o tradiţie. Şi anul viitor, clujenii îşi vor aduce omagiile Casei Regale a României şi Întâistătătorului Bisericii Române Unite cu Roma”, a spus părintele Remus Tegzeşiu.
Colind în catedrala din Blaj
Prima oprire a grupurilor de colindători a fost în Mica Romă a românilor. Grupurile de colindători s-au adunat în piaţa centrală a Blajului, apoi au fost primite în catedrala arhiepiscopală majoră de către PS Claudiu Lucian Pop, episcopul Curiei blăjene. Copiii au adus vestea bună a Naşterii Domnului în lăcaşul de cult care este inima catolicismului românesc, locul unde îşi dorm somnul de veci personalităţi precum mitropolitul Atanasie Anghel, făuritorul Unirii bisericeşti a românilor ardeleni cu Biserica Romei, episcopul Ioan Inocenţiu Micu Klein, părintele naţiunii române şi neobosit luptător pentru drepturile românilor ardeleni, dar şi cardinalul Alexandru Todea, mărturisitor al credinţei în temniţele comuniste. PS Claudiu Lucian Pop le-a mulţ