Printr-o hotărâre de consiliu local, joi, 19 decembrie, s-a stabilit ca participarea Consiliului Local al municipiului Vulcan, în calitate de coorganizator, la manifestările cultural-artistice prilejuite de sărbătorirea a 65 de ani de existenţă a Universităţii din Petroşani să fie suplimentată în comparaţie cu suma de bani precizată în proiectul de hotărâre.
Articolul 2
al proiectului de hotărâre menţiona alocarea a 1.500 de lei pentru manifestările amintite, suma aceasta de bani urmând să fie suportată din cap.67.02 „Cultură, recreere şi religie” a bugetului local. Numai că, la propunerea viceprimarului Cristian Merişanu, care a caracterizat instituţia de învăţământ petroşeneană prin cuvintele „UTP să fie mândria noastră”, s-a ajuns ca sponsorizarea autorităţii publice vulcănene pentru evenimentul aniversar să ajungă la 2.000 de lei.
Subiectul cu cele
ce se vor petrece la institutul de pe deal nu i-a lăsat indiferenţi pe consilierii locali Petru Hodor şi Simion Spiridon, cel dintâi fiind şi acum cadru didactic universitar. Astfel, primul nu a ratat ocazia de a face, succint, un istoric al acestei unităţii de învăţământ superior din Petroşani şi de a-l tămâia cu laude pe primarul Gheorghe Ile, iar colegul său a amintit că a fost o vreme în care diplomele de inginer minier obţinute de aici erau recunoscute şi privite cu respect chiar şi peste hotare.
Printr-o hotărâre de consiliu local, joi, 19 decembrie, s-a stabilit ca participarea Consiliului Local al municipiului Vulcan, în calitate de coorganizator, la manifestările cultural-artistice prilejuite de sărbătorirea a 65 de ani de existenţă a Universităţii din Petroşani să fie suplimentată în comparaţie cu suma de bani precizată în proiectul de hotărâre.
Articolul 2
al proiectului de hotărâre menţiona alocarea a 1.500 de lei pentru manifes