Ministerul Sportului a decis acordarea unei indemnizaţii lunare de 1800 de lei sportivilor cu performanţe. Antrenorii pot ajunge până la 7200 de lei neimpozabili.
Ministerul Tineretului şi Sportului a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă, adoptarea unei măsuri fără precedent: acordarea unor „salarii” de 1800 de lei sportivilor care au dovedit că pot face performanţă la nivel înalt şi care se pregătesc de Olimpiada de la Rio 2016.
De aceşti bani vor beneficia sportivii care au venit pe locurile 1-6 la Jocurile Olimpice de la Londra 2012, pe 1-4 la Campionatele Mondiale şi pe 1-3 la Europenele disputate în 2013, fiind luate în calcul doar sporturile olimpice. Ca o excepţie, naţionala de polo a intrat şi ea în programul ministerului.
Aprovimativ 110 sportivi vor beneficia de generozitatea MTS, plus alţi 465 de oameni care fac parte din colectivul tehnic: antrenori, medici, kinoterapeuţi. De altfel, antrenorii sunt cei mai câştigaţi, având posibilitatea de a încasa până la 7200 de lei lunar, adică patru indemnizaţii aferente sportivilor pe care-i pregătesc. În această ipostază sunt, de exemplu, Octavian Bellu şi Mariana Bitang (gimnastică), Mihai Covaliu (sabie) sau Mircea Roman (canotaj).
Împiedică retragerile premature
Pe lângă cei cu „certificat” de campioni, mai sunt alţi 1180 de sportivi care fac parte din loturile naţionale ale României, cu perspectiva de a ajunge la Rio 2016. Ei vor primi 900 de lei pe lună.
„Una dintre măsurile care ne bucură foarte mult este faptul că am rezolvat o problemă: până acum, nu puteam plăti antrenorii şi sportivii de performanţă. Nu încurajam decât rezultatele trecute, nu şi pe cei care sunt în activitate”, a afirmat ministrul Nicolae Bănicioiu. Prin acordarea acestor sume, se doreşte stoparea retragerii premature a sportivilor care erau nerăbdători să primească renta viageră.