În pragul sărbătorilor de iarnă, PhenomenOn din Bucureşti împreuna cu interpretul de muzică populară Marius Ciprian Pop (preot din Cluj) au realizat împreună colindul “Ritmuri Solare”, o îmbinare de genuri muzicale distincte. Din contopirea a două teme diferite temporal, aduse în transpunere actuală cu instrumente rock, a rezultat un cântec deosebit. Înregistrările au avut loc în luna decembrie a.c. în studioul PhenomenOn iar mixajul şi masterizarea aparţin lui Petre Osman. Iată ce a declarat Marius Ciprian Pop: “În vremurile de odinioară, când soarele intra în criză, în preajma solstiţiului de iarnă, iar întunericul tindea să cuprindă pământul, moşii noştri incantau ritmuri solare, pentru ca lumina, caldura,belşugul să revină în viaţa lor. Şi aşa se şi întâmpla: aceste incantaţii, care au creat un fenomen, devenit Obiceiul Colindatului, aveau funcţia magică de a restaura ordinea şi de a impune lumina şi binele. În zilele noastre, nu ne mai înspăimântăm de dispariţia soarelui de pe cer, căci avem cunoştinţe avansate de astrologie, care ne dau certitudinea că el va reveni. Avem însă, parcă, o permanentă întristare întreţinută de întunericul din arealul cotidian şi din interiorul nostru, întuneric în care goana după acumularea de materie, după mărire lumească, după falsă bunăstare, nu-i mai dă voie omului să- şi împlinească adevarata menire a sa, aceea de a iubi şi de a deveni el însuşi iubire. Sărbătoarea Crăciunului reveleaza un fenomen unic în istoria omenirii: Dumnezeu se face Om, din iubire pentru noi, pentru a ne învăţa cum să devenim iubire. Aşadar, colindul îşi regăseşte funcţia ritualică, aceea de a vesti venirea Luminii şi de a readuce Lumina în viaţa noastră. Iată, deci "fenomenul e deschis"- "fenomen- on " şi invocă o trăire atemporala prin această colaborare cu baieţii minunaţi de la PhenomenOn. Colaborare dintre modern şi tradiţional, în care profanul se