Aud pe foarte multi din Romania cum deplang sistemul comunist. Spun ei: pe vremea aceea primeai o casa, aveai un loc de munca si puteai supravietui. Ce conta ca nu aveai ce manca, nu puteai sa te exprimi liber, nu puteai sa iti pui in valoare creativitatea decat in modul si in locul unde te aloca tatucul. Ce conta ca puteai fi luat oricand de pe strada, batut pana cadeai jos de securitate pentru o gluma sau pentru o vorba spusa la necaz.

Este clar pentru mine urmatorul fapt: daca un roman pleaca in SUA si se apuca de treaba cu aceeasi seriozitate ca aici in cativa ani va ajunge prosper; daca un american vine in Romania si se apuca de treaba cu aceeasi seriozitate nu va ajunge niciodata la prosperitatea de la el acasa. Mai mult, de la Revolutie incoace foarte putini romani care s-au apucat temeinic de treaba, refuzand sistematic colaborarea cu statul sau inregimentarea politica, au ajuns prosperi. Deci e clar o problema de sistem si nu o problema de om sau institutii care ne conduc.

Romania nu a avut o Revolutie inca. O revolutie care sa schimbe din temelii sistemul economic si sa il puna definitiv si irevocabil pe calea prosperitatii: calea capitalismului autentic bazat pe piata privata si pe proprietatea privata, un sistem deconectat politic si deconectat de stat. O revolutie care sa ofere libertatea economica si individuala necesara prosperitatii. “Revolutia” pe care am avut-o a oferit minime libertati individuale (necesare dealtfel) mai usor de perceput de individul de rand: libertatea de exprimare astfel ca fiecare de la orice colt al strazii sa poata injura guvernul fara a mai fi arestat, pluralismul politic (desi platformele ideologice ale partidelor si componenta acestora arata cat de inutil este acest pluralism din moment ce liberalii lupta cot la cot pentru acelasi ciolan politic cu socialistii) sau proprietatea privata asupra unor lucruri cum