Înainte ca bradul împodobit să pătrundă în casele românilor, la sfârşitul secolului XIX, după moda germană adusă de Casa Regală, oamenii obişnuiau să ardă, în mod ritual, un butuc de stejar, substitut al zeului Crăciun şi simbol al renaşterii. Mesele îmbelşugate şi jertfirea porcului sunt obiceiuri păgâne, o reminiscenţă a sărbătorilor romane din decembrie, Saturnaliile
Încă din vremuri antice, data de 25 decembrie, dar şi zilele care o precedau, au fost extrem de importante pentru civilizaţia romană, care a avut o influenţă covârşitoare în propagarea unor practici păstrate şi acum în perioada Crăciunului, cât şi pentru civilizaţia geto-dacă.
După solstiţiul de iarnă, din 21 decembrie, oamenii au observat că ziua începea să se mărească treptat, astfel că perioada era considerată, în mod firesc, una a „renaşterii solare“. Pentru romani, perioada marca zilele de naştere a mai multor zei, Mithras (un zeu cu origini persane, adoptat de romani ca zeu al luminii şi al soarelui), Bacchus, Hercules, Perseus, Apollo, dar mai ales al zeului Saturn, în onoarea căruia, în perioada 17-25 decembrie, era organizată Saturnalia.
„Festivalul presupunea sacrificii umane şi animale, desfrâu, mese îmbelşugate, o atmosferă de petrecere continuă, foarte agreată de oameni, mai ales că legea romană stabilea că nimeni nu putea fi pedepsit în această perioadă. Mai târziu, pentru a facilita răspândirea credinţei în rândul populaţiilor păgâne, creştinii au suprapus Crăciunul peste sărbătorile acestor zei solari“, spune Ioana Constantin, muzeograf etnograf al Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.
Crăciunul, contraponderea creştină a exceselor Saturnaliei
Mai mult, ziua de 25 decembrie, considerată de romani ca ziua naşterii Soarelui, a devenit pentru Biserica Creştină ziua de naştere a lui Iisus Hristos, tot ca o îmbinare a practicilor romane cu noua re