Sunt total de acord că într-o sală de teatru, unde lumea se duce să vadă o piesă, este oarecum inadmisibil să faci gălăgie în timpul prestaţiei actorilor, având în vedere că te-ai acolo să vezi teatru. De asemenea, sunt convinsă că dintre toate artele, arta dramatică este cea mai dificilă, dacă ne gândim la puterea de a capacita publicul. Atunci când eşti actor de teatru nu te prea poţi baza pe efecte speciale şi alte artificii, cam tot ce ai la dispoziţie este carisma, propriul talent şi forţa de capta publicul şi de a-l transpune în lumea ta. Dar, ce mi-a fost dat să văd vineri seara la un teatru de cafenea nu am mai trăit de când eram în clasele mici şi ne duceam cu învăţătoarea la teatrul de păpuşi. Doi actori, care au pus în scenă o piesă, părerea mea, slabă, un „story“ despre relaţii, sex, ratare etc., un subiect bun de reality show la Kanal D, se străduiau să acapareze cumva atenţia celor din incintă. La un moment dat, foarte frustraţi, aceştia au făcut o adevărată criză de isterie, au oprit piesa şi au pus că nu mai pot continua pentru că nu este linişte totală. „Acum înţeleg de ce nu este teatru la Bistriţa“, „Poate că replicile noastre nu au fost destul de sensibile pentru voi“, au exclamat ei. Da, şi eu înţeleg de ce nu este teatru la Bistriţa: pentru nu există actori buni şi manageri culturali care să aducă teatru de bun gust, şi nu „manele“. Un actor bun ar fi înţeles că atunci când alegi să-ţi joci rolul într-o cafenea, cu un public eterogen, trebuie să te aştepţi şi la lucruri proaste. Probabil actorul supărat (pe public? pe el?) s-ar fi simţit mai bine dacă în cafenea erau aduşi 30 de elevi cu forţa de către profa de română, cu promisiunea că vor primi un zece, stăteau în linişte cu mâinile la spate şi îl aplaudau. Probabil că se simţea mai talentat. Dar n-a fost aşa, unii au venit în cafenea să vadă piesa, alţii au venit pur şi simplu să bea ceva cu