Cu saptamani in urma, cand inca nu iesisem cu petul in mana in strada, implicandu-mi direct familia in proteste, am primit un telefon de la o ruda ingrijorata. Frazele cheie ale respectivei convorbiri au fost: “Lasa, nu te baga tu, care e problema ta? Ce credeti voi, tinerii, ca tot ce zboara se mananca? Ce o sa castigati voi ca va bagati acolo sa strigati si sa faceti ca toti dracii? Nu o sa va bage nimeni in seama, tine minte la mine – va pierdeti timpul si o sa va luati si niste amenzi, ba chiar e posibil sa va bata astia!” Singurul loc unde ruda a avut dreptate, fundamental, este acela ca masinaria infernala de dinainte de 1989 continua sa functioneze in maruntaiele statului roman desi au trecut 24 de ani de la Revolutie. Oamenii continua sa fie infricosati sa protesteze in strada – tematori, probabil, la nivel subconstient, ca vor fi bagati in dube, cum se intampla inainte. Sau, poate oamenii au dobandit un imens sictir adanc infipt in creier de acesti 24 de ani de tranzitie bezmetica si nesfarsita si vad singura evadare posibila in telenovele si emisiuni gen “Romanii au talent”. A fost ceva ce nimeni nu putea anticipa – strategia de “dialog” a guvernului Ponta, strategia de dezbatere a unor politici publici esentiale (Legea Minelor, exploatarile de gaze de sist) se infiripa prin imbrancirea unor bunicute in Pungesti si imprastiatul cu gaz in nas al manifestantilor din nucleul dur al Pietei Universitatii. Bilantul de an este unul incredibil de pozitiv pentru manifestanti si foarte prost pentru autoritati. Ce s-a obtinut? 1. Coeziune pe o tema specifica unei societati post-materialiste Daca pana acum protestele (cu exceptia anilor ’90, unde dominanta era libertatea si anti-comunismul) aveau mai degraba o coloratura sociala – salarii, pensii, nemultumiri punctuale, greve, acum s-a trecut la urmatoarea etapa, cea in care protestele sunt legate de o cauza si,